Florin, viata ta e plină de evenimente fericite -atât în viața profesională, cât și în personală- care se succed unul după altul. Câat de multe s-au schimbat în viața ta în ultimele șase luni?
Oh, da, în ultimele șase luni chiar s-au schimbat multe. Se zice că 33 ani e o vârstă a schimbării. Cam așa a fost și pentru mine. Am ajuns jurat într-o super producție, X Factor, și emisiunea mi-a adus echilibru și pe partea personală.
Este primul Paște pe care îl vei petrece alături de iubita ta, Naomi Hedman (n. r. fostă concurentă X Factor). Esti nerăbdător s-o inițiezi în tradițiile noastre? Cum a primit ea intrarea în ”familia românească”?
Ne inițiem unul pe altul, dar nu neapărat numai în tradiții românești. Încercăm să luăm din fiecare cultură ce e mai interesant, mai de bun gust, dar cu siguranță bucatele tradiționale vor fi vedetele în perioada asta.
Ce v-a adus împreună, ce vă unește? Cum v-ați cucerit unul pe celălalt?
Energia senzaționala pe care o are, pe care o avem împreună, setul de principii și de valori, mintea deschisă și pozitivă, faptul că înțelege și simte muzica și orice are legătură cu arta și că putem vorbi absolut orice. Și, bineînțeles, că e frumoasă!
Când a apărut ea în viața ta, erai pregătit pentru o relație? Se spune că lucrurile bune apar când te aștepți cel mai puțin…
Pregătit pentru relație cred că eram, dar nu căutam, nu aveam așteptări. Și da, mi s-a confirmat că lucrurile bune apar când te aștepți mai puțin.
Cum te vezi tu prin ochii ei? E ceva ce a schimbat Naomi la tine și tu la ea? În afară de statut?
Ne schimbăm unul pe altul în fiecare zi. Mi se pare că evoluăm și ne ajutăm reciproc. Știu că e clișeu, dar asta simțim.
Ce veți face de Paște?
Liniștiți, pe acasă. Maximum un grătar la studio, în curte, cu câțiva prieteni apropiați, cu teste înainte (că doar așa ne-am întâlnit în ultimul an), cu muzică bună, cu niște cartofi la cuptor, mici, un pahar de șampanie și voie bună. Sperăm doar să nu plouă.
Acum că apari la televizor cinci zile din șapte, mai ai timp și de altceva? Cum te organizezi cu programul solicitant?
Am obținut vinerea liberă, ca să am energie pentru duminică, dar am timp și pentru altele. Mi-am făcut un program destul de ok, dorm cam 6-7 ore pe noapte, iar ziua, după ce termin emisiunea, am timp să mă ocup și de muzică, dar și de noul meu proiect în domeniul ospitalității, restaurantul Naive.
Să presupunem că i-ai avea invitați pe Dani și pe Răzvan, că ei nu ar fi coprezentatorii emisiunii… Ce i-ai întreba?
I-aș întreba dacă mă mai suportă (râde).
Mai e timp să-ți fie dor de scenă, de interacțiunea directă cu publicul?
Oho, timp este, abia aștept să cântăm cu public, să mergem prin țară cu concertele. Până atunci ne mulțumim deocamdată cu online-ul și lucrăm la chestii noi.
Care e dinamica relației dintre tine și ceilalți colegi de la ”Neatza”? Ați reușit să creați o mare familie, în care fiecare are un rol bine determinat. Cum îți vezi tu ”partitura” din emisiune?
Mi-a plăcut întotdeauna emisiunea, dinamica dintre Răzvan și Dani, dar nu e simplu să le faci față la discuții. Eu zic că ne înțelegem bine, s-a făcut o gașcă frumoasă, iar în general eu mă ocup de partea muzicală, de interviuri cu artiști, de giumbușlucuri muzicale și, din când în când, mai adorm în emisiune (râde).
Ne poți aminti un lucru, o situație cu care nu te-ai mai întâlnit de mult și de care îți e foarte dor?
De scenă mi-e dor, de drumuri, de plimbat prin alte țări, de cunoscut oameni noi, de asta mi-e dor.
NU POT TRĂI FĂRĂ
Hmm… Îmi place să cred că nimic nu e de neînlocuit și că m-aș putea adapta în orice situație. Totuși, nu-mi luați muzica bună! (râde).