Eugen Cristea a știut mereu cum să aducă zâmbetul pe buze publicului. Mai greu a fost cu zâmbetul lui, pentru că adesea a avut mai degrabă motiv de lacrimi.

Viața i-a adus destule momente dureroase, însă cele mai grele încercări l-au dus mai aproape de Dumnezeu, spune el.

Mi-am revenit rapid, mai ales după atacul cerebral, seara deja umblam prin saloane”

În anul 2017, actorul Eugen Cristea a suferit un accident vascular, despre care spune că l-a împins spre un stil de viață sănătos. În pandemie, însă, sănătatea actorului a fost din nou în pericol.

„Au fost două până acum, infarctul și atacul cerebral. Ele m-au marcat, dar un singur lucru m-a deranjat, faptul că sunt încercări date de Dumnezeu. Nu pedepsești un om care chiar duce un regim de viață sănătos.

Eu mi-am revenit rapid, mai ales după atacul cerebral, seara deja umblam prin saloane.

Am scapăt de Covid, cred că am făcut o formă mai ușoară, și cred că m-am îmbolnăvit de frică și atunci a fost un moment în care m-am blocat. 8 zile nu am vrut să mănânc și să mai iau medicamente, așa că am intrat în comă diabetică și în depresie”, a declarat Eugen Cristea pentru Fanatik.

Eugen Cristea: “Sunt oameni care mi-au făcut rău direct și au pățit-o după un timp”

După ce a scăpat de coma diabetică, actorul s-a cufundat într-o depresie puternică. El spune că a reușit s ă treacă peste perioada neagră cu ajutorul credinței.

„Nu poți să te faci bine decât singur, cu auto control, să ai singur grijă de tine, multă introspecție, liniște de unul singur. Este foarte greu să dai sfaturi. Eu sunt un tip credincios, superstițios, cred că Dumnezeu le aranjează pe toate.

Sunt oameni care mi-au făcut rău direct și au pățit-o după un timp”, a mai spus acesta pentru sursa citată.

„Nu am mai vrut să trăiesc”

Eugen Cristea, care a suferit în 2017 un atac cerebral, a primit imediat după aceea și un alt diagnostic sever: depresia. Eugen Cristea a mărturisit că medicii l-au diagnosticat cu sindrom depresiv agravat, dovadă fiind fișa de externare. Actorul recunoaște că a trecut prin momente extrem de grele. Și-a dat seama că se confruntă cu această problemă atunci când a început pandemia de COVID-19.

„Această depresie – și pot să vă spun exact diagnosticul de pe fișa de internare, căci am fost și internat, puțină lume știe asta. Scrie sindrom depresiv agravat.

Deci, ca să știți. El a lucrat încet, acest sindrom, aceste simptome au lucrat încet, la fel cum lucrează și cariile în lemn. El a început încet, de când a început pandemia. Ca de obicei, am căutat să mă refugiez în muncă, am reușit să fac destul de multe lucruri”, a mărturisit Eugen Cristea pentru Antena Stars.

Eugen Cristea ajunsese să se simtă groaznic din cauza depresiei. Nu mai voia să trăiască, pur și simplu, spune el.

„N-am vrut să mai trăiesc. (…) Mi s-a făcut frică”, a adăugat acesta, fără să ofere prea multe amănunte.

Actorul încearcă însă să-și țină suferința sub control, căutând mereu ceva de făcut, ceva care să-l mențină ocupat și motivat.

Vezi și Actorul Eugen Cristea a fost operat. E a doua intervenție într-o lună!

Citește și:

Ana Morodan, primele declarații și imagini după operație: ”Țineți-vă că ies Kim Kardashian!”

Dan Negru desființează reality-show-urile de la TV: „Sunt numite show-uri de umilință”