După ce s-au căsătorit pe 29 iunie, ei au fugit într-o scurtă lună de miere în Maldives și imediat cum s-au întors în țară, Burak a fost nevoit să se întoarcă pe platoul de filmare. Astfel, deși abia s-au mutat împreună în casă nouă, în cartierul İstinye din Istanbul, frumușelul Kemal nu a putut să se bucure prea mult de noua lui viață, alături de soția sa, fiind nevoit deja să o părăsească. El a plecat în orașul Behramkale, unde au loc filmările la noua peliculă în care joacă, ”Kardesim Benim 2”, în timp ce Evcen a fost nevoită să rămână în Istanbul. Frumoasa actriță, în vârstă de 31 de ani, a mărturisit pe contul ei de Instagram că este supărată că trebuie să sta departe de soțul ei. „Față zâmbitoare. Pot să zâmbesc?”, a scris Evcen.
Burak și Evcen au fost în luna de miere în Maldives
Evcen și-a arătat supărarea pe Instagram
Postarea lui Evcen s-a viralizat imediat, iar unii internauți și-au arătat îngrijorarea că ei nu au mai postat nici o poză din luna de miere în care să apară amândoi, gândindu-se că au deja probleme în cuplu, mai ales că Burak a lăsat-o singură. Însă, ca să-i liniștească pe cei care și-au făcut astfel de probleme, actrița a postat pe Facebook o imagine în care stă urcată în spatele lui Burak în Maldives. „Unii oameni sunt îngrijorați că nu ne văd împreună, sper că i-am liniștit. Fața mea zâmbitoare, sufletul meu”, a scris la postare Evcen, referindu-se la soțul ei.
Celebrul și fermecătorul actor și Evcen s-au căsătorit pe 29 iunie, la prestigioasa locație Sait Halim Paşa Yalısı, pe malul Bosforului. Povestea de dragoste dintre Burak și Evcen a început după ce aceștia s-au cunoscut pe platourile de filmare de la pelicula „Kardeşim Benim ”. Ei formează un cuplu din anul 2014.
Citește și:
- Bat clopotele de nuntă în familia regală. Iubita prințului Harry, surprinsă în timp ce proba rochii de mireasă
- Ce transformare. Cum arăta Mirabela Dauer în tinerețe și cum arată acum. Îți vine să crezi că împlinește azi 70 de ani?
- Regina Elisabeta a II-a este topită după micul prinț George. Iată cum își alintă acesta străbunică