Există viață după divorț, iar Mihaela Cernea, mamă a doi copii, demonstrează acest lucru. După ce mariajul de 21 de ani cu pictorul Costin Craioveanu s-a încheiat, solista trupei Class se dedică afacerilor și copiilor săi.
Va fi mamă singură
Mihaela Cernea a anunțat în primăvara acestui an că divorțează de Costin Craioveanu, care i-a fost soț timp de 21 de ani. Cei doi au împreună un băiat și o fată, pe Leon și pe Leia.
La momentul respectiv, artista obținuse și un ordin de restricție împotriva bărbatului, pe care îl acuzase de violență. Totuși, în luna iunie, a negat afirmațiile inițiale și a spus că, de fapt, pictorul nu a lovit-o.
La câteva luni de când mariajul său s-a încheiat, Mihaela Cernea se concentrează pe afaceri. Vedeta deține o sală de fitness în Cotroceni, iar după pandemie a luat decizia de a-și deschide un club în Centrul Vechi.
„Am deschis un club, să vină toată lumea. E în Centrul Vechi, pe Lipscani. Punem muzică comercială, muzică care îți face piciorul să danseze. Așa le spun la toți DJ-ii pe care-i invit: ‘nu puneți numai bubuieli, puneți ceva care te face să dansezi!’
Am fost curajoasă să investesc banii într-un club după pandemie, dar dacă nu riști, nu câștigi. E lume, nu mă plâng. Merge clubul!”, a declarat solista pentru Click.ro.
Și familistă, și carieristă!
Chiar dacă este mama a doi copii, acest lucru nu a împiedicat-o pe Mihaela Cernea să-și vadă și de carieră. Solista trupei Class a povestit că la trei săptămâni de la nașterea lui Leon a plecat în turneu pe litoral. Totodată, după ce a adus-o pe lume pe fiica sa, a lansat albumul Infinit.
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu trupa Class: „Uneori trebuie să explicăm dacă mai existăm!”
Acum 28 de ani, trupa Class era în top în România. A fost fondată în 1955 de frații Mihaela și Vlad Cernea, împreună cu Florin Cojocaru. Lor li s-a alăturat mai întâi o colegă de liceu, care în 2001 s-a retras, iar apoi Anca Badiu, care în anul 2006 a optat pentru o carieră solo.
„Interesant e că uneori trebuie să explicăm dacă noi mai existăm. Noi nu ne-am desființat niciodată. Pur și simplu, nu am mai făcut piese la un moment dat! Viața ne-a dus în diverse direcții, cu familii și așa mai departe”, a declarat la un moment dat Florin Cojocaru.
Citește și:
Soția lui Daniel Onoriu, primele declarații după ce soțul ei a anunțat că divorțează