Idee care, povestește ea, nu a fost inițial pe placul soțului. În cele din urmă, însă, cu ceva muncă de lămurire, Radu Vâlcan s-a dat pe brazdă, așa că acum familia are propria casă de vacanță la mare.

Adela nici nu a apucat să vadă apartamentul finalizat. Weekendul trecut ar fi trebuit să ajungă cu familia la mare, inclusiv pentru a-l vedea, dar cel mic nu s-a simțit bine, așa că a mers doar Radu Vâlcan cu ceilalți doi băieți.

„Noi aveam în plan să mergem la mare weekendul acesta, ne organizaserăm de ceva timp pentru că fusesem invitați de cei care au construit blocul în care noi ne-am cumpărat apartamentul. (…)

Era planul făcut, trebuia să mergem, numai că de câteva zile micuțul, care are 10 luni, are o erupție dentară. Asta îi provoacă extrem de multă durere și nu doarme nopțile, a făcut și febră, e toată ziua supărat, mârâit, necăjit, așa că nu am mai mers eu.

Am rămas acasă cu el, dar a mers Radu cu băieții. Au ajuns, s-au cazat, au fost să vadă apartamentul, mi-au trimis filmulețe, poze.

Îmi pare rău că nu am ajuns, dar asta este. Mă îngrozea drumul, pentru că lui ăsta mic nu-i intri în voie nici atunci când are tot confortul și toată rutina, da păi să-l mai urc în mașină, bănuiam că va fi foarte mult trafic la mare, dar au ajuns ok”, a povestit Adela Popescu pe contul ei de Instagram.

Cum l-a convins Adela Popescu pe Radu Vâlcan să cumpere apartamentul

Adela Popescu a povestit pe rețelele de socializare cum l-a convins pe soțul ei să cumpere apartamentul.

„Nu a fost chiar o ceartă, ci o discuție la intensitatea cuvenită, pe măsură deciziei ce trebuia luată. Ne luăm sau nu un apartament la mare!? Această era întrebarea.

Mărturisesc că nici nu ne trecuse prin cap așa ceva, până când fratele meu ne-a povestit despre proiectul din Olimp. Mai mult în joacă, prin iulie, am mers la o discuție cu ei, la biroul lor de la mare. Tot eram pe litoral, șțiți cum e.

Mi-a plăcut atât de tare proiectul, încât din ziua aceea am fost sigură că asta trebuie să facem, să luăm un apartament acolo. Am simțit, pur și simplu.

Mult timp Radu a crezut că glumesc.

– Cum să luăm un apartament la mare? De ce?

– Cum de ce? Avem TREI copii. Cel puțin, cât sunt mici, e minunat să avem unde să mergem pentru aerosoli, apă, bălăceala, nisip, la trei ore cu mașină de casă. Nu vezi că, de regulă, reușim maxim o săptămâna într-o vacanță? De ce să nu prelungim starea asta estivală cât mai mult?!

– Și, dacă din cauza asta nu o să ne mai vină să călătorim?

– Sincer, crezi că se va întâmplă așa ceva?! Ba eu spun că o să vedem marea mai mult că niciodată. Din călătorii și din balconul nostru. ? În weekendurile în care ai chef, pac, te urci în mașină și dai o fugă la mare. La casa ta. Schimbi decorul. Chiar și iarna. Ca să nu mai spun că îl poți închiria în perioadele în care nu vrei să mergi acolo”, a povestit vedeta, conform Cancan.

„Am mai avut câteva argumente pe care noi, soțiile, știm să le oferim atunci când ne dorim ceva, atât de bune încât la vara știți unde ne gășiți. Proiectul este în Olimp. – da, are plajă privată. – da, are piscină. – nu știu dacă mai sunt apartamente disponibile, când am semnat noi nu mai erau foarte multe. – da, are parcare subterană. – da, se vede marea. Asta dacă nu eșți Radu Vâlcan și ti-e frică rău să te uiți în jos chiar și de la parter.

Dar asta cu etajul este o altă discuție despre care o să va povestesc într-un episod viitor”, a încheiat vedeta.

Vezi și Adela Popescu, aspru criticată de fani, după cea mai neinspirată postare: ”Țara arde…”

Citește și:

Gata! A venit și dovada ”oficială” că Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează! Prima declarație

Irinel Columbeanu, noi dezvăluiri în cartea sa. De ce a plecat, de fapt, din vila de la Izvorani