Aflată într-un resort din Maldive, Lidia Buble nu s-a putut abține și a realizat o ședință foto la duș pentru fanii ei, iar în una dintre imagini artista apare chiar goală.

Lidia Buble apare fără haine, cu genunchii lipiți de sân, una nu tocmai potrivită pentru o fiică de preot. Însă, imaginile cu ea în costum de baie au cucerit imediat internetul, iar fanii au lăudat-o imediat pentru felul în care arată, în timp ce alții au observat imediat că artista parcă și-a mărit sânii, dar și că are o vânătaie urâtă pe un picior.

„Ce ți-au crescut sânii în ultima vacanță”, „Ți-ai pus silicoane”, „Vânătaia aia de pe picior nu zice nimic?”, „Wow, doamne, ce trup frumos, frumos ai”, „Arăți atât de bine, înainte erai mult mai slabă. Acum ești perfectă”, „Superbă”, „Foarte drăguță”, „Ești foarte frumoasă și sexy”, „Demențială”, au fost câteva dintre comentariile fanilor.

Cu toate acestea, au fost și persoane care au criticat-o pentru imaginile care sunt indecente, după părerea lor: „Erai mai decenta acum cativa ani..pacat ca te ai schimbat…oricum faima nu consta in nudititate..”, ”Pt un zbor privat si o vacanta nu se merita compromisul pe care-l faci. Dezamagitor!”.

Cu toate acestea, Lidia nu le-a răspuns fanilor și nici nu a mărturisit că și-ar fi făcut recent o operație de mărire a sânilor.

lidiaaa dfSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Însă, artista a recunoscut recent pe rețelele de socializare că e foarte mulțumită de felul în care arată acum. Ea a recunoscut că anul trecut devenise mult prea slabă și arăta mai mult ca o fetiță decât ca o femeie. Mai mult, ea a dezvăluit că e foarte pofticioasă, dar are foarte multă grijă la alimentație din care și-a scos carnea.În ciuda succesului ei, Lidia nu stă deloc bine pe plan sentimental.

După despărțirea de Răzvan Simion, artista a tot spus că își dorește să se mărite cât mai repede și să-și facă o familie numeroasă, dar se pare că nu are noroc în dragoste. Deși părea fericită lângă actorul cubanez Harlys Becerra, cei doi s-au despărțit. Lidia a fost văzută apoi în compania omului de afaceri, Horațiu Nicolau, cu care se pare că ar fi în vacanța din Maldive.