Silviu Prigoană a deținut o avere impresionantă și a condus afaceri importante în România, chiar după Revoluție și nu numai, care i-au adus venituri consistente în conturi. S-a bucurat de o viață de lux și a locuit într-un adevărat palat, situat în sectorul 3 al Capitalei.

Cât valorează casa lui Silviu Prigoană

După cum se știe deja, Silviu Prigoană a fost un influent om de afaceri, iar în ceea ce privește averea lui au existat câteva presupuneri. În timp ce fratele lui a spus că oamenii trebuie să fie mai rezervați când vorbesc despre averea sa, apropiați ai afaceristului au spus că ar fi vorba de 100 de milioane de euro, la un moment dat.

Ei bine, înainte să moară, Silviu Prigoană a luat mai multe decizii care acum încep să iasă la iveală.

Casa lui de lux din București, unde locuia, a fost scoasă la vânzare, iar cel care se ocupa de prezentarea acesteia clienților a fost Eduard Uzunov, cel care a dus acolo câțiva potențiali clienți. Cu toate acestea, el a dezvăluit că nu a reușit să o vândă. Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5,2 milioane de euro.

”Era o casă specială, este o casă specială. Am avut-o la vânzare pe la 5,2 milioane de euro. Am dus vreo doi, trei clienți acolo.

Nu s-a legat datorită faptului că, chiar dacă este cu ieșire la două străzi, Basarab și Labirintului, chiar dacă este cu o curte mare, vecinătățile nu erau foarte grozave. Este un bloc chiar în coasta casei.

În afară de asta, este zona care nu este foarte fericită pentru a obține sume așa de mari”, a declarat Eduard Uzunov, la „Un Show Păcătos” (Antena 1).

vila lui silviu prigoanaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Ce avea Silviu Prigoană în casă

Casa lui Silviu Prigoană, cumpărată în 2007 și renovată în 2011, situată în sectorul 3, este una dintre cele mai impresionante din București. Este o vilă imensă, care îmbină clasicul cu modernul, cu foarte multe camere și un decor fabulos. De asemenea, și-a asigurat în propria locuință tot confortul de care avea nevoie.

Silviu Prigoană a amenajat în casă un cazino la propriu și mai multe locuri destinate copiilor lui, printre care două dormitoare și două camere de studiu, copiii săi fiind pasionați de robotică. Erau ”camerele viitorului”, unde băieții lui își puteau cultiva pasiunea.

De asemenea, a deschis în curte un restaurant cu specific japonez, unde unul dintre fiii lui, pasionat de Japonia, putea să gătească.

„Are sabia de seppuku deasupra împăratului Japoniei. Are set de ceai japonez cu 5. La ei este cu cinci căni, nu cu șase. Asta e camera lui, confortul lui, dresingul lui. Are și trofeele pe care le-a obținut la înot, la schi, patinaj. (…) I-am spus că îl duc în Japonia când o să fie capabil să aibă o conversație în japoneză”, spunea Silviu Prigoană la un moment dat, când a făcut turul casei pentru presă.

Însă Adriana Bahmuțeanu, care a locuit acolo, susține că afaceristul avea un seif cât un birou, unde ținea bani și arme, dar și o ”cameră de plâns”, pentru copii.

Silviu Prigoană ar fi avut probleme financiare. Ar fi cerut împrumut 30.000 euro

Însă afaceristul s-ar fi confruntat cu probleme financiare înainte să se stingă din viață, pe 12 noiembrie, iar în urmă cu doar două luni ar fi cerut împrumut 30.000 euro!

Adriana Bahmuțeanu a spus la „Un Show Păcătos” că Silviu Prigoană ar fi cerut împrumut suma de 30.000 euro în urmă cu două luni, de la un prieten apropiat al familiei.

Acum două luni l-a sunat pe un prieten, un fin de-al nostru, să îi ceară 30.000 de euro împrumut”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, la Un Show Păcătos.

Iar pentru Cancan, iată ce a declarat fosa soție: „Cert este că a pierdut banii. Eu cred că a murit de inimă rea, a murit sărac. A murit din cauza datoriilor și a stresului că dintr-un milionar, unul dintre primii top 100 milionari în țara asta, ajunsese falimentar, aproape de Irinel Columbeanu. A murit de inimă rea”.

Ce spune familia despre averea lui

Unul dintre frații lui Silviu Prigoană a făcut declarații după ce afaceristul a murit. Frații lui au vrut să participe la înmormântare, însă nu ar fi fost anunțați despre desfășurarea lucrurilor.

”Este foarte complicată treaba. Dacă vorbim de moștenire, să fim puțin mai rezervați. Asta este numai pentru media. Ce 100 de milioane… el a avut 24 de milioane de euro acum câțiva ani și a fost în top 300 și nu mai e top 300 de 10 ani.

El voia să își vândă casa, Palatul acela din centru voia să îl vândă pentru că nu mai avea cu ce să îl întrețină. (…) Mai mult de 2 milioane de euro nu costă.

Dar stați puțin, casa e cu rate la bancă. Dacă ia Honorius, o ia banca, că nu are bani să plătească ratele la bancă”, a declarat Dan Prigoană, fratele lui Silviu Prigoană, la Un Show Păcătos.

Unul dintre finii omului de afaceri, Cătălin Hideg, a vorbit și el despre averea lui Silviu Prigoană:

„Nu mai avea foarte mulți bani, dar nu mai avea nici prieteni foarte mulți din cauza acestui lucru. Și nici afaceri foarte multe nu mai avea, pentru că el a avut o perioadă cam de 10 ani… a ieșit complet din administrarea firmei, sau firmelor lui, că a avut vreo 84, dintre care una și cu mine. Și ușor-ușor a renunțat la firmele care nu erau rentabile, iar Rosal practic i-a fost confiscată de către administratori și creditorii pe care administratorul i-a adus în acea companie.”, a spus Cătălin Hideg.

Finul regretatului afacerist spune că Silviu Prigoană s-a mulțumit cu niște bani pe care îi primea lunar, de la administratorul companiei Rosal.

„A zis faceți acolo ce vreți, eu vreau suma respectivă asigurată și cu pensia pe care o am, mă descurc foarte bine. Era vorba de aproximativ 50.000 de euro pe care îi primea lunar.”, mai spus Cătălin Hideg.

Silviu Prigoană era cel care-i aștepta pe copii de la școală și le gătea

Cătălin Hideg a mai povestit că Silviu Prigoană era un tată implicat și dedicat. Bărbatul povestește că regretatul afacerist își aștepta copiii când se întorceau de la școală, le făcea mâncare personal, și făcea și temele cu ei.

„În ultima perioadă a vieții a avut foarte mare grijă de copii, mai ales de cei pe care îi are cu Adriana Bahmuțeanu. Îi ducea un microbuz la școală dimineața, îi aștepta când veneau de la școală, le punea masa personal, le făcea de mâncare personal, făcea lecțiile cu ei. (…)

A iubit foarte mult copiii. Era un mare iubitor de oameni, era un filantrop.”, a mai spus Cătălin Hideg la Viața fără filtru, emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Antena Stars.

Avea camere de filmat în toată casa, inclusiv la baie

O informație care a ajuns în atenția tuturor este faptul că Silviu Prigoană montase camere de filmat în toate camerele din casă. Făcuse asta încă din timpul căsătoriei cu Adriana Bahmuțeanu, iar prietena ei Camelia Enciu a povestit la Viața fără filtru de ce a procedat astfel.

Potrivit acesteia, afaceristul, care s-a iubit cu patos cu Adriana mai mulți ani, s-ar fi temut că aceasta ar fi încercat să fugă de acasă, după desele lor despărțiri. Și într-adevăr, Adriana Bahmuțeanu voia să-l părăsească în acea perioadă, potrivit dezvăluirilor făcute de prietena ei.

”Mi-a lăsat mie 1.000 de lei: ”Cami, ține ăștia la tine că dacă reușesc să fug…”, era cu camere de luat vederi, cu șofer pe capul ei, era împânzită casa aceea.

Păi de ce a trebuit să fugă… că nu mai suporta viața cu el, dar se știe treaba aceasta. (…)

Avea camere de luat vederi peste peste tot.(…) Și în baie avea camere de luat vederi și microfoane, din câte știu, în perioada în care o suspecta pe Adriana că ar vrea să fugă, să scape de el”, a declarat Camelia Enciu.

Aceasta susține că prietena ei, fosta soție a afaceristului, nu a avut niciodată interese financiare: ”Atunci când a plecat de la Prigoană a plecat cu 1.000 lei, erau la mine, deci nu erau la ea în buzunar.

Deci ești măritată cu un milionar atât timp și pleci doar cu hainele de pe tine…. Dacă ea era o femeie a interesului, eu zic că nu ar fi plecat în nicio condiție”, a mai declarat Camelia Enciu.

Vezi și Adriana Bahmuțeanu, scrisoare deschisă către Honorius și Silvius. Vedeta a schimbat foaia! Ce face după ce l-a visat pe Silviu Prigoană, iar acesta i-a transmis un mesaj

Mihaela Botezatu, declarații după moartea lui Silviu Prigoană: ”Eu nu am greșit cu nimic nimănui” Ce spune despre băieții fostului soț. Adriana Bahmuțeanu iese cu acuzații

De ce se teme Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei? ”Pot înscena!” Vedeta vine cu o teorie halucinantă legat de seiful lui Silviu Prigoană

Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului, despre funeraliile secrete ale lui Silviu Prigoană: „Cum să își însceneze moartea?”. Ce spune despre anunțul lui Honorius

Adriana Bahmuțeanu, scrisoare sfâșietoare: „Mamelor din lumea-ntreagă, știți ce înseamnă să simți că îți moare inima?”. Ce se întâmplă cu copiii ei

Adriana Bahmuțeanu și copiii ei, discuții halucinante la telefon: ”Mă tratează rece, au devenit răutăcioși. A trebuit să apelez Poliția”. Mihaela are procură pe 3 ani: ”Ea poate la noapte să ia copiii și să plece cu ei în afară”