La sfârșitul anului 2019, Justin Timberlake a fost prins pe picior greșit. Acesta a fost surprins de paparazzi beat, în timp ce filtra cu o colegă de platou de la pelicula „Palmer”, Alisha Wainwright. Cei doi au fost prinşi în ipostaze tandre, pe balconul unui cunoscut bar din New Orleans.

Jessica, care era însărcinată la acel moment cu al doilea copil, a fost rănită profund de comportamentul soțului ei, iar pentru a-și salva căsnicie artistul i-a cerut public scuze, mărturisind cât de mult regretă ce a făcut.

„Stau departe de bârfe cât de mult pot, dar pentru familia mea simt că este important să vorbesc despre zvonurile apărute recente, care rănesc oamenii pe care îi iubesc. Am băut prea mult în noaptea aceea și îmi regret comportamentul. Ar fi trebuit să mă gândesc mai bine. Acesta nu este exemplul pe care vreau să i-l dau fiului meu. Îmi cer scuze față de soția și familia mea uimitoare pentru că i-am pus intr-o situație atât de jenantă, iar eu sunt concentrat să fiu cel mai bun soț și tată. Și acesta nu a fost un exemplu”, a scris Justin, în decembrie 2019, pe rețelele de socializare.

Se pare că Jessica și-a iertat soțul pentru acel moment, iar cei doi sunt mai fericiți ca oricând, mai ales de când familia lor s-a mai mărit cu un membru. Drept dovadă stă imaginea postată de actriță. Jessica Biel, actrița în vârstă de 39 de ani, a făcut publică o fotografie în care apare alături de soțul ei și de cei doi copii ai lor, Silas, de șase ani și jumătate și Phineas, de 15 luni, în timp ce se plimbau.

”Recunoscătoare pentru băieții mei. Sărbători fericite tuturor.”, a scris actrița în dreptul imaginii.

Evident, fotografia respectivă a adunat rapid mii de aprecieri și numeroase comentarii, chiar și din partea colegilor acestora.

Alfred Dunhill Links Championship, Final Round, Golf, Scotland, UK – 29 Sep 2019SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Jessica Biel și Justin Timberlake, în vârstă de 40 de ani, s-au căsătorit în octombrie 2012. În aprilie 2015, ei au devenit părinții lui Silas, iar în septembrie 2019 s-a născut al doilea copil al lor, Phineas.

Nu e prima dată când Jessica Biel arată că este încă îndrăgostită de soțul ei. De ziua lui Justin, care a împlinit 40 de ani, pe 31 ianuarie, actrița din „Hitchcock” a postat o serie de imagini cu ei doi, făcându-i cea mai frumoasă declarație de dragoste.

„Nu există altcineva cu care să mă distrez mai mult, cu care sa împărtășesc mai multe zâmbete, pentru care să am sentimente mai profunde și cu care să am o istorie mai lungă. Te sărbătoresc astăzi, iubitule. Și îți doresc cel mai creativ și împlinit an de până acum. La mulți ani, dragostea mea”, a scris Jessica.

Foto: Profimedia