Gestul neașteptat făcut de Alina Sorescu de a șterge toate fotografiile de pe social media alături de soțul ei, Alexandru Ciucu nu a făcut altceva decât să alimenteze zvonurile că cei doi nu se mai înțeleg deloc și se pregătesc de divorț, deși au negat acest lucru. Cu toate acestea, ea a refuzat să mai facă declarații pe marginea acestui subiect, însă o imagine făcută de Alexandru a uimit pe toată lumea.

alina sorescu aveaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

La scurt timp după gestul vedetei, Alexandru Ciucu a postat pe pagina lui de Facebook o fotografie de familie cu Alina și cele două fetițe, îmbrăcate în uniformă și pregătite pentru prima zi de școală și de grădiniță. Designerul a decis să imortalizeze momentul și să facă o fotografie cu toată familia. Alina Sorescu și soțul ei și-au dus fetițele în prima zi de școală.

„Un nou început de scoala ca în vremurile bune. Succes tuturor ! Va pupam !” #familie, a scris Alexandru la descrierea imaginii. Acesta a pus astfel capăt zvonurilor și le-a arătat tuturor că cei doi formează în continuare o familie unită, în ciuda zvonurilor privind un presupus divorț.

Alexandru Ciucu a primit peste o mie de aprecieri la fotografie și multe comentarii în care fanii le urau micuțelor succes în noul an școlar.

Cântăreața a fost invitată în luna mai în emisiunea „Exclusiv VIP” de la Prima TV, iar Cristi Brancu, prezentatorul show-ului, a întrebat-o despre speculațiile apărute în care protagonist este Alexandru Ciucu, soțul ei. Cântăreața a fost foarte discretă în declarații, însă nici nu a confirmat, nici nu a negat zvonurile.

“Nu vreau să comentez pentru că nu este despre mine. Nu mi-a plăcut niciodată să mă dau în spectacol sau să apar cu lucruri cu care apar personajele de carton. Nu o să fac din viața mea un spectacol doar de dragul de a se vorbi despre mine. Eu simt că sunt mai puternică după pandemie. Mi-am vazut constant și cu grijă de drumul meu, mi-am concentrat atenția pe fetițele mele. Am școala de muzică „Picii lui Soreasca”, am avut un proiect în TVR. Simt că întotdeauna mi-au ieșit lucrurile, am avut mereu răbdare și oamenii știu că sunt un om serios”, a mai spus artista la TV.

Alina Sorescu și Alexandru sunt căsătoriți din 2010


Alina și Alexandru s-au căsătorit în 2010, iar în ultimii ani au apărut în presă că acesta ar fi infidel și că divorțul ar fi inevitabil. Cu toate acestea, relația celor doi a rezistat, contrar a ceea ce credeau alți. Anul trecut apăruseră zvonuri că cei doi s-ar fi despărțit, iar atunci Alina Sorescu a intrat în direct în emsiunea Vorbește lumea și a negat că ar fi vorba despre așa ceva, declarând chiar că a sărbătorit cu soțul ei 10 ani de căsnicie și că a primit un inel cu diamant.

Deși Alexandru Ciucu a declarat că nu se pune problema de un divorț, Alina a nu a negat și nici nu a confirmat zvonurile, ca în dățile trecute.

Soțul Alinei Sorescu a fost prins anul acesta în compania unei alte femei, de aici și suspiciunile privind o eventuală ruptură între el și Alina Sorescu. Fotografiile în care el era împreună cu o blondă și se îndreptau spre apartamentul ei au venit ca un șoc pentru fani. Soțul artistei a negat cu vehemență faptul că ar exista vreo relație între el și femeia cu care a fost surprins.

Alexandru Ciucu, surprins cu o blondă

„La ce să iei atitudine? Să te dezvinovățești de tot ce se întâmplă? Ne deranjează informațiile astea, care au apărut prin presă, dar nu avem încotro.Am încercat să nu mai dăm curs acestor informații care văd că apar, în ultima perioadă, destul de des, în spațiul public”, a declarat Alexandru Ciucu.

„Nu este adevărat nimic, nu divorțăm. Nu înțeleg de ce lucrurile au ajuns până la acest nivel.Într-adevăr, au apărut poze cu o femeie lângă mine, dar ea este Georgiana, o prietenă de familie, nimic mai mult. Întorsătura asta a fost luată din nimic”, a mai spus Alexandru Ciucu.

Citește și:

Probleme în Paradis? Meghan Markle, criză de gelozie după ce l-a văzut pe prințul Harry cu altă femeie

Câte kilograme are Nicoleta Luciu: ”Nu sunt slabă. Am rămas la…”