La aproape o lună de la cununia civilă, Ilona Brezoianu (34 de ani) și Andrei Lucian Alexandru și-au chemat familiile și prietenii la cununia religioasă și la petrecerea de nuntă. Ambele evenimente au avut loc la aproape 100 km distanță de București, în satul Țipărești, comuna Cocorăștii Mislii, din județul Prahova. Acolo s-a aflat conacul cu piscină, restaurant, grădină, pe care mirii l-au închiriat și unde aveau să trăiască o noapte de neuitat.
Ilona Brezoianu, mireasă emoționată, la brațul tatălui
Cununia religioasă a avut loc tot la conacul respectiv, într-un decor feeric, iar momentul în care mireasa și-a făcut apariția la brațul tatălui, încercând să își ascundă lacrimile, a fost unul superb (vezi video mai jos). Momentul solemn a durat însă puțin, căci după ce s-au cununat în fața lui Dumnezeu, mirii au dat startul petrecerii, una dintre cele mai „nebune” și frumoase din showbiz.
S-a dansat în cel mai excentric mod posibil, s-a râs, s-a cântat, de programul artistic fiind responsabil Florin Ristei, partenerul Ilonei de la „Te cunosc de undeva”. Tortul decorat cu lămâi, artificiile-curcubeu, fericirea mirilor, bucuria invitaților, toate au făcut din nunta Ilonei un reper.
Ilona Brezoianu, nuntă cu vedete
A fost plin de persoane cunoscute la cununia Ilonei și a lui Andrei: Lia Bugnar și Marius Manole, Diana Munteanu, Adina Buzatu, Cuza, Ioana Anuța, Diana Stejereanu, Nicolai Tand și soția lui, Monica, Radu Bucălae au participat la „adevărata nuntă a anului”, așa cum a fost numit evenimentul de sâmbătă, chiar de către miri.
De altfel, și invitații au remarcat cât de bine s-au distrat la nunta fără fițe, cu miri relaxați, încălțați în teniși, pe care scria „Just married”. Iar momentul în care Ilona și Andrei s-au ținut de mână și au sărit în piscină, urmați de câțiva invitați la fel de excentrici, a fost deliciul serii (vezi video mai jos).
„Oamenii ăștia au fost invitați la nunta lor!!!! Ar trebui luate filmările de aseară și predat cum se face și cum se pot distra oamenii la o nuntă! Absolut minunat! CASA DE PIATRĂ, Ilona și Andrei! PS: Nu îmi pare rău de aia 35€ de i-am pus în plic…am băut de mai mult”, a fost mesajul simpatic al lui Cuza.
Cu impresii a venit și mireasa, a doua zi după evenimentul memorabil. „N-am voce, mă doare tot corpul și abia aștept să vă arăt mai multe. A fost minunat. Revin și cu o postare mai amănunțită, pentru că am foarte multe mulțumiri de facut. Momentan mă simt ca într-un vis”, a scris Ilona, pe Instagram.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Interviu EXCLUSIV Ilona Brezoianu: ”Uneori, nu e bine să te crezi Dumnezeu pe pământ”