O poveste care îți dă fiori, care ar putea fi lesne scenariul unui film sau subiectul unei cărți. Pe 22 iulie 2017, Dumitru Lupu s-a stins, în urma unui infarct. Tot pe 22 iulie, văduva lui, Ileana Șipoteanu, își sărbătorește ziua de naștere, aniversarea devenind comemorare pentru îndrăgita solistă.
Însă mai există o cântăreață de muzică ușoară, al cărei destin a fost legat de cel al lui Dumitru Lupu. Este Vorba despre Viorela Filip (72 de ani), prima soție a compozitorului, care i-a fost alături 16 ani. Culmea, ca o amară ironie, Dumitru Lupu a fost înmormântat în ziua în care, în urmă cu mai bine de 40 de ani, se căsătorea cu Viorela Filip. 24 iulie 1976 este data căsătoriei lor, 24 iulie 2017 este data în care compozitorul a fost înhumat.
Viorela Filip: „Destinul a făcut să coboare în pământ în ziua în care ne-am căsătorit”
“Îi ştiu parcursul ca artist, de la începuturi şi până în anul 1992, când soarta nu ne-a mai vrut împreună. Am fost căsătoriţi 16 ani. Data de 24 iulie 1976 a fost ziua nunţii noastre, la Cazinoul din Eforie Sud. Destinul a vrut ca el să îşi încheie viaţa de ziua de naştere a soţiei sale, Ileana Şipoteanu (50 de ani) şi să coboare în pământ pe 24 iulie 2017, la Constanţa, în ziua în care ne-am căsătorit. Este ca şi cum s-a închis cercul”, a declarat Viorela Filip, pentru Click!, la puțin timp după înmormântarea compozitorului.
Viorela Filip și Ileana Șipoteanu au rămas în relații bune, s-au respectat mereu, iar după tragedia trăită de Ileana, Viorela a încurajat-o și consolat-o. ”Am fost să le îmbărbătez pe fete, Ileana şi Dumitrana, fiica lor, şi să le spun că voi fi lângă ele de acum încolo. S-a stins un compozitor atins de aripa geniului, de harul dumnezeiesc», a mai declarat Viorela Filip pentru Click!.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 19Ileana Șipoteanu și Dumitru Lupu s-au căsătorit în 1993
La un an de la despărțirea de Viorela Filip, Dumitru Lupu s-a căsătorit cu Ileana Șipoteanu. „În 1991 el s-a mutat de la Piteşti la Constanţa, ca dirijor. Şi, în 1992, m-am mutat şi eu, iar pe urmă am început facultatea de teatru. În ’93 ne-am căsătorit civil. A fost un moment care m-a luat prin surprindere… Eu chiar nu mă gândeam atunci la asta, pentru că eram ocupată, aveam contracte, dar el mi-a zis: «Să ştii că la ora 1 mergem la Casa Căsătoriilor, că ne aşteaptă doamna Elena Crăciun, ofiţerul stării civile». Şi zic: «Poftim?!!!» Nu pentru că m-ar fi pus în faţa faptului împlinit, dar parcă nu eram chiar pregătită. Nunta am făcut-o odată cu botezul fiicei noastre, în 7 ianuarie 1996. Dumitrana s-a născut pe 12 noiembrie 1995, după care, în ’96, am făcut şi botezul şi nunta”, povestea Ileana pentru Revista Tango.
Dumitru Lupu a compus cele mai cunoscute șlagăre românești
Celebrul compozitor Dumitru Lupu a fost profesor la Universitatea „Ovidius” din Constanţa din anul 2014 şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A fost dirijor la Teatrul Fantasio din Constanţa şi la Teatrul ”Al. Davila” din Piteşti, dar şi iniţiatorul Festivalului «Mamaia copiilor». A absolvit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Printre şlagărele compuse de Dumitru Lupu se numără: ”Hai vino iar în gara noastră mică” (șlagăr cântat de Gabriel Dorobanţu), ”Ce mult te-am iubit (interpretă: Ileana Şipoteanu), ”Mă-ntorc la tine mare albastră” (Daniel Iordăchioaie). Povestea de iubire dintre Dumitru Lupu și solistă pare desprinsă dintr-un film.