Veselie, cântec și lacrimi de fericire duminică, în satul Tuștea, comuna General Berthelot, județul Hunedoara, locul de baștină al familiei Sterp. Iancu Sterp, fiul cel mic al mamei Geta, urma să facă nuntă ca în povești cu Denisa Coțolan, frumoasa lui parteneră.

Iancu Sterp, nuntă chiar de ziua lui

Cei doi și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu, respectând toate tradițiile, iar ceremonia a avut loc la Hațeg, la dorința miresei. Inedit este că fostul concurent de la Survivor a făcut nuntă chiar de ziua lui, pentru că pe 28 octombrie, adică imediat după miezul nopții, Iancu a împlinit 26 de ani.

„Ne legăm viețile într-o promisiune care vine din suflet. În acest loc sfânt, fiecare cuvânt și fiecare privire ne întăresc credința în drumul nostru împreună. E începutul unei călătorii binecuvântate, cu inimi pline de recunoștință și speranță”, a scris mireasa, pe Instagram, care a purtat o rochie de prințesă, cu umerii goi și ticsită de perle.

nunta iancu sterp denisa (1)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

„Duminica pe 27 e nunta, iar noaptea pe 28 îi cântăm la mulți ani, că e ziua lui. Eu i-am stabilit lui Iancu data nunții. Sunt 400 de persoane invitate la nuntă. O să răsune curtea de muzică, să se audă că se însoară Iancu cel frumos. O sa cânte Culiță la nunta lui Iancu și o să mai fie surprize, dar nu le pot spune”, declara mama Geta, cu o săptămână în urmă, la cununia civilă.

Mama Geta, soacra mică, a plâns în hotote

”La cununia religioasă o să se cunune în Hațeg, la oraș, că acolo a vrut Denisa, de acolo aparține ea. E nunta lor, alegerea lor, eu nu am treabă”, a expicat mama fraților Sterp, la Wownews, săptămâna trecută. Femeia nici nu își imagina că avea să plângă atât de mult, fiind extrem de emoționată că i se însoară și băiatul cel mic.

Iubita lui Culiță Sterp, ținută extravagantă la nunta cumnatului

Daniela Iliescu a atras toate privirile la nunta lui Iancu, optând pentru o rochie care nu avea cum să nu genereze controverse. Neagră, amplă și cu multe depicături îndrăznețe, cu un decolteu generos și cu multă dantelă sexy la vedere, rochia Danielei nu a fost pe placul tuturor. „Eu la petrecerea de Halloween m-aș fi dus așa îmbrăcată”, i-a scris cineva într-un comentariu, pe Instagram. „Nu e cu răutate, dar parcă e prea mult, ceva nu se pupă”, a scris și o altă persoană.

„Vă mulțumesc pentru toate comentariile, oricum ar fi ele, e absolut normal ca un lucru, o persoană să nu fie pe placul tuturor.

Ca să vă fac un scurt rezumat legat de rochie, mi-am gândit singură fiecare detaliu și da, nu mă caracterizează ținutele comune, pentru că îmi place să mă joc cu partea stilistică așa cum știu eu. Piesa de dantelă da, a fost greu de realizat, purtat, am gândit inclusiv mersul la baie (ca multe sunteți curioase), am purtat și lenjerie intimă etc. De asta spun ca nu e pentru oricine.

În al doilea rând, nu îmi creez ținutele să fac concurențe, eu fac totul din plăcere și pasiune şi nu mă interesează comparațiile”, a scris ea pe Instagram.

@andreiciobanuofficial Cea mai de preț comoară pe care Dumnezeu ne-a dat-o #MAMA Emoții mari pentru @MAMA GETA ♬ sunet original - Andrei Ciobanu