Considerat unul dintre burlacii eterni de la Hollywood, Hugh a avut o viață amoroasă tumultuoasă.

15 lucruri pe care nu le știai despre Hugh Grant

Hugh Grant, în filmul "Maurice", 1987. Foto: ProfimediaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10
  • Ambii lui părinți provin din familii militare. A învățat de copil să tragă cu arma și să vâneze. Mama lui a fost profesoară de muzică, franceză și latină, timp de peste 30 de ani. Tatăl lui a lucrat în cadrul armatei, a fost căpitan, dar a avut și o firmă de covoare.
  • În liceu a jucat cricket, rugby și fotbal. E pasionat și de tenis, snooker și golf.
  • Și-a făcut debutul pe marele ecran în 1982 („Privileged”), când era student.
  • A fost arestat pentru că a avtu relații intime cu o prostituată într-o mașină.
  • În 1995 a fost ales unul dintre cele mai sexy staruri din istoria filmului.
  • A devenit tată prima dată la 51 de ani. Apoi, doi dintre băieții lui s-au născut la câteva luni distanță: primul copil cu soția lui, Anna, în septembrie 2012, și al doilea cu fosta iubită, Tinglan, în februarie 2013. În acea perioadă, relațiile lui erau un du-te-vino între cele două femei.
  • Mama lui a murit la 65 de ani, din cauza unui cancer pancreatic. A trăit doar 18 luni de la diagnostic.
  • Fratele lui mai mare este bancher.
  • La 32 de ani a fost pe cale să renunțe la cariera de actor. „Salvarea” lui a venit cu rolul din „Four Weddings and a Funeral” (1994), care i-a adus un premiu BAFTA și un Glob de Aur.
  • A studiat Engleza la Universitatea Oxford. A lucrat și în publicitate, fiind copywriter.
  • S-a prefăcut că este propriul lui agent. Și-a făcut chiar și o adresă de email de pe care răspundea ofertelor.
  • A refuzat rolul lui Gilderoy Lockhart din „Harry Potter și Camera Secretelor”, în 2002, din cauză că avea alte proiecte deja luate.
  • În 2001 a cumpărat o pictură a lui Andy Warhol, care o întruchipează pe Elizabeth Taylor. A plătit aproape 4 milioane de dolari. În 2007 a vândut tabloul cu 23.5 milioane de dolari.
  • Vorbește franceza fluent.
  • Actrițele lui preferate sunt Sandra Bullock și Renee Zellweger.

A înșelat-o pe Elizabeth Hurley cu o prostituată. Acum e căsătorit cu o suedeză cu 20 de ani mai tânără

Hugh Grant și Elizabeth Hurley au avut o relație de 13 ani. Foto: Profimedia
Hugh Grant și Elizabeth Hurley au avut o relație de 13 ani. Foto: Profimedia

Viața amoroasă a lui Hugh Grant a ocupat prima pagină a revistelor în timpul relației cu Elizabeth Hurley, care a durat din 1987 până în 2000. Actorul a recunoscut că a înșelat-o pe Liz, în 1995, cu o prostituată pe nume Divine Brown. Acesta a pus aventura pe seama faptului că nu avea încredere în el ca actor, înainte de lansarea primului său film la Hollywood. Polițiștii l-au arestat pe el și pe Divine, după ce i-au prins într-o mașină parcată lângă Sunset Boulevard din Los Angeles, în timp ce întrețineau relații intime.

În urma scandalului, Hugh și Elizabeth au mai fost împreună câțiva ani, înainte de a-și încheia relația de 13 ani în anul 2000. Sunt, însă, buni prieteni.

După relația lui Elizabeth Hurley, Hugh Grant a avut o relație de trei ani cu Jemima Khan. S-a vorbit chiar și despre o logodnă, dar zvonurile nu au fost niciodată confirmate.

Hugh Grant a devenit tată pentru prima dată la 51 de ani, în 2011, cu iubita lui de la acea vreme, actrița Tinglan Hong. Aceasta i-a mai dăruit un copil.

E căsătorit și are cinci copii, dintre care trei cu soția lui

Hugh Grant și soția lui, Anna Elisabet Eberstein, Foto: Profimedia
Hugh Grant și soția lui, Anna Elisabet Eberstein, Foto: Profimedia

Hugh nu și-a manifestat niciodată interesul pentru căsătorie, ba din contră, la un moment dat a declarat chiar că nu se vede într-o relație monogamă vreme de 40 de ani. Cu toate acestea, în 2018, s-a însurat cu suedeza Anna Elisabet Eberstein (43 de ani), care este producător tv. Cei doi au avut o relație cu suișuri și coborâșuri. Familia Grant locuiește la Londra, într-o casă de 10 milioane de lire sterline. Anna este cu 20 de ani mai tânără decât actor. Au trei copii împreună, un băiat născut în 2012 și două fete, născute în 2015 și 2018. În 2014, Anna și Hugh s-au despărțit pentru o perioadă, dar au revenit la sentimente mai bune.

Citește și: El e actorul celebru care recunoaște că a început să primească roluri bune doar de când a îmbătrânit și s-a făcut urât

Citește și: Liz Hurley, furioasă că fiul ei nu a primit milioanele de dolari promise de tatăl său: ”Când Stephen și-a luat viața, a murit cu gândul că…”