Spre deosebire de multe femei care privesc kilogramele în plus drept o povară de care ar da oricât să scape, Haayley Hasselhoff este mândră de formele ei voluptoase, fiind unul dintre cele mai apreciate modele plus size de lenjerie intimă.

Mai mult decât atât, ea a fost primul model plus size care a apărut pe o copertă Playboy din Europa.

Hayley Hasselhoff, model de la 14 ani

Născută din căsătoria actorului David Hasselfoff (69 de ani) cu actrița Pamela Bach (terminată cu divorț în 2006), Hayley, care a rămas cu tatăl său după terminarea căsătoriei, e extrem de încrezătoare în propria persoană: ”Noi, femeile, trebuie să ne iubim corpurile pentru tot ce ne oferă ele, nu doar pentru felul în care arată”, declara Hayley, care își amintește că întotdeauna s-a simțit diferită de colegele sale. Și nici nu avea cum să fie altfel. Era singura din clasa ei care, la 9 ani, purta sutien.

Așa că nu e de mirare că e model ”plus-size” de la 14 ani. De altfel, ea declara că, în acea vreme, nici nu exista noțiunea de model ”plus-size”.

Hayley HasselhoffSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

”E important pentru mine să îmi apreciez și iubesc formele”, mai spune ea. ”Alegerea mea e să fiu fericită cu corpul pe care îl am. Trebuie să te iubești pe tine, așa cum ești azi, pentru a putea să ajungi unde dorești, în viitor”, mai declara Hayley.

Hayley Hasselhoff se iubește cu un actor

Hayley are de 3 ani o relație cu Dominic Charles Farrell, un tânăr actor cunoscut pentru rolurile din Eden Lodge (2015), Final Promises (2013) și Undercover Hooligan (2016), care o adoră.

Cei doi au stat despărțiți timp de 5 luni din motiv de pandemie – el fiind în UK, iar ea în Statele Unite, dar s-au reîntâlnit la începutul verii.

Foto: Profimedia, Instagram Hayley Hasselhoff

Citește și: Alina Vidican s-a căsătorit. Imagini fabuloase de la nunta fostei doamne Borcea

Ileana Lazariuc a publicat o imagine rară alături de unul dintre băieți. Micuțul îi seamănă leit