O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili circumstanţele în care actorul american Harrison Ford a traversat cu avionul său o pistă de aterizare, în California, în timp ce o altă aeronavă decola, au anunţat miercuri autorităţile, citate de AFP.
Acesta este cel mai recent incident aviatic în care a fost implicat actorul, cunoscut pentru rolul său din „Indiana Jones” şi personajul Han Solo din „Star Wars”.
În ultimul incident, survenit pe aeroportul din Los Angeles, Harrison Ford a înţeles greşit sau a interpretat greşit indicaţiile primite de la turnul de control.
FAA, Administraţia Federală a Aviaţiei, a transmis că a lansat o anchetă. „FAA investighează un incident în care pilotul unui Aviat Husky a traversat pista de aterizare (…) în timp ce o altă aeronavă efectua o manevră de decolare”, a afirmat FAA într-un comunicat.
Harrison Ford a primit ordin să se oprească în timp ce cealaltă aeronavă efectua această manevră, însă el a continuat să avanseze şi a traversat pista.
„Scuzaţi-mă, domnule, am înţeles exact opusul. Îmi pare foarte rău”, a declarat actorul, potrivit unei înregistrări audio.
Cele două avioane se aflau în acel moment la aproximativ 1,3 kilometri distanţă. „Nu a existat niciun pericol de coliziune”, au declarat reprezentanţii actorului pentru AFP.
În 2017, Harrison Ford a scăpat de o sancţiune după un incident petrecut pe un alt aeroport din sudul Californiei.
El şi-a adus din greşeală avionul, tot un Aviat Husky, nu pe pista de aterizare, ci pe taxiway, o pistă de rulare. Astfel, el a trecut pe deasupra unui avion Boeing 737 cu 110 pasageri la bord şi şase membri ai echipajului.
Cu doi ani înainte, în 2015, el a efectuat o aterizare de urgenţă cu un avion de colecţie din Al Doilea Război Mondial, din cauza unei defecţiuni la motor. Avionul a lovit un copac şi apoi s-a prăbuşit pe un teren de golf. Actorul a suferit atunci mai multe fracturi.
Vezi și Harrison Ford spune care e secretul unui mariaj fericit
Citește și: