Gisele este „super fericită și mama și copilul sunt sănătoși”, potrivit raportului celor de la TMZ.

O dată exactă a nașterii nu a fost încă făcută publică, tot ce se știe este că fericitul eveniment a avut loc „recent”. Faptul că s-a aflat că Gisele era însărcinată pentru a treia oară a fost făcut public în octombrie anul trecut.

Interesant și destul de rar pentru vremurile noastre este faptul că Gisele și Joaquim au decis să aștepte până la momentul nașterii pentru a afla dacă vor avea o fetiță sau un băiețel.

Cum a reacționat Tom Brady, fostul soț, la aflarea veștii că Gisele este însărcinată

Cum era de așteptat, fostul soț al lui Gisele, Tom Brady, și copiii lor, Benjamin, în vârstă de 15 ani, și Vivian, în vârstă de 12 ani, au aflat că Gisele așteaptă un copil cu actualul partener de viață înainte ca știrea să facă înconjurul lumii.

Potrivit unei surse din apropierea sportivului, ”Tom știa că lucrurile sunt serioase între Gisele și Joaquin, dar nu și-a imaginat niciodată că vor avea și un copil împreună. Nu era ceva ce i-ar fi trecut vreodată prin minte. Când Gisele i-a dat vestea, a fost cel puțin uimit.

Dar până la urmă, prioritățile lui Tom sunt copiii și cariera lui. Ce face Gisele cu viața ei personală nu mai e treaba lui”.

Deși au divorțat, Tom și Gisele au făcut-o fără scandal, pe cale amiabilă, între ei rămânând o frumoasă relație de prietenie și un co-parenting de invidiat.

În ciuda faptului că mai fuseseră surprinși de paparazzi împreună, legătura oficială – cea de antrenor-”învățăcel” – nu a lăsat din prima impresia că ar fi ceva mai mult între ei doi.

Totul a devenit clar în noiembrie 2022, când Gisele și Joaquim au lăsat să se înțeleagă clar că sunt împreună în clipa în care el s-a alăturat ei și copiilor rezultați din căsătoria cu Tom Brady într-o excursie în Costa Rica, la numai câteva săptămâni după ce ea și-a finalizat divorțul.

Citește și:

20 de vedete la plajă, în costume de baie roz

Alina Pușcaș și-a împlinit visul: după 10 ani de relație și 7 case schimbate și-a ridicat, în sfârșit, căminul perfect! Raiul luxului și al bunului gust

Mihaela Bilic, despre fratele ei ”plecat” acum 32 de ani. De fapt de ce a murit și ce s-a întâmplat cu ea din acel moment