Recent, afaceristul a vorbit la România TV despre COVID-19, afirmând că a avut boala, dar că tot este împotriva vaccinului și că nu se va vaccina anti-COVID-19.

A povestit și cum a trecut prin boală și ce tratament și-a aplicat.

„Am făcut COVID acum vreun an. Am făcut câteva vitaminizări și gata, nu am avut nimic. Așa a vrut Dumnezeu.

Am făcut analize de sânge și am văzut că am avut tot mai mulți anticorpi. Doctorul mi-a zis «Domnule Becali, ați fost atacat de multe ori». Nu purtam mască și am fost atacat de virus. Dar eu îl atacam, strănutam de două ori și-l aruncam. M-am imunizat.

Nu îmi e frică de COVID. Eu nu fac propagandă. Eu vorbesc pentru creștinii mei, pentru mama mea și frații mei, cu care mă împărtășesc. Lor le spun că eu nu mă vaccinez. Eu plătesc statului impozite și respect legile și dau lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. Dacă tu mă îndemni pe mine spre ceva ce nu e al lui Dumnezeu, nu fac. Dacă îmi spui să fac vaccinul, nu fac. De ce? Pentru că eu nu cred. Eu nu cred în știință. Eu cred în Dumnezeu!

Cine a făcut știința? A făcut-o Dumnezeu? Eu sunt om prost, dar fac ce au zis Sfinții Părinți, care au vorbit cu Dumnezeu. Eu vaccin nu fac! De ce? Păi dacă Sfinții Părinți spun că vaccinul este lepădare, eu nu mă lepăd de Hristos, chiar dacă îmi tai capul. Nu că-mi impui tu certificat verde. Să-și vadă de treaba lor cu certificatul verde. Eu nu fac lepădare, că asta e vaccinul.

Eu nu știu știință, eu cred în Dumnezeu. Cred în medicii pe care Dumnezeu i-a pus și în medicamentele pe care El le-a făcut. Dar Sfinții Părinți spun să nu fac vaccin, iar eu cred în ei. Nu mă lepăd de Dumnezeu”, a spus Gigi Becali.

Vezi și Bunicul lui Speak a murit de Covid: ”Nu a crezut în virus”. Speak făcea campania provaccinare, dar nu a reușit să-și convingă și bunicul. ”A fost prea târziu”

Citește și:

Vica Blochina, vacanță de Crăciun în Thailanda. Iubitul ei plătește pe cazare 12.000 de euro pe noapte!

Vica Blochina, vacanță de Crăciun în Thailanda. Iubitul ei plătește pe cazare 12.000 de euro pe noapte!