Rezultatele oficiale după numărarea tuturor voturilor îl arată câștigător detașat pe Emmanuel Macron în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Însă, noul președinte al Franței a fost „umbrit” de controversata sa soție, imediat după anunțarea alegerilor cu un gest cu care aceasta i-a emoționat pe francezi și a atras imediat atenția camerelor și aparatelor de fotografiat.

Macron a așteptat rezultatul alegerilor la Paris, alături de soția sa, iar imediat după anunțul acestora el a plecat la Muzeul Luvru și a urcat pe scena instalatăspecial pentru câștigător. Acesta a ținut un discurs, fiind aplaudat de oameni, iar apoi i s-a alăturat și soția sa care a reușit însă să fure toată atenția publicului și a jurnaliștilor cu un gest care a emoționat întreaga Franța.  Soția președintelui ales, Brigitte,  fosta sa profesoară de teatru, cu 25 de ani mai în vârstă decât el, imediat cum a urcat pe scenă i-a luat mâna soțului ei și i-a sărutat-o, în faţa miilor de susţinători, semn aparent al bucuriei și dragostei pe care i-o poartă, acesta fiind însă un gest mai puțin obișnuit pentru o ipostază publică și oficială. Acest moment oferit de Brigitte a devenit viral pe internet, unde oamenii s-au declarat impresionați de iubirea pe care această i-o poartă noului lider de la palatul Elysee.   Mai mult, într-o altă imagine, Brigitte pare că plânge chiar de bucurie că soțul ei a fost dclarat câștigător.

hepta_2901179SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cu toate acestea, Brigitte Trogneux și Macron au vorbit deschis despre povestea lor de dragoste mai controversată, ce a făcut furori în tabloidele din Hexagon și chiar din întreaga lume, noul președinte ales spunând clar că nu-și va ascunde soția, doar pentru că este mai în vrâstă decât el, și unora nu le convine acest lucru.  „Nu o țin ascunsă. Ea este aici în viața mea și întotdeauna a fost. Îi datorez foarte multe, pentru că ea m-a făcut omul care sunt azi. Dacă voi fi ales, nu, scuze, dacă vom fi aleși-ea va fi acolo lângă mine, cu un rol”, a declarat Macron, zilele trecute..

S-au cunoscut când el avea doar 15 ani

Potrivit unei noi cărți, intutulată „Emannuel Macron: A Perfect Young Man”, scrisă de jurnalista Anne Fulda, Macron avea doar 16 ani când a promis că se însoară cu Trogneux, o femeie măritată cu trei copii la acel moment. Părinții lui au încercat din răsputeri să-l facă să renunțe la această relație, însă acesta și-a dus promisiunea la capăt.

Așadar, după numărarea tuturor voturilor, liderul mişcării En Marche! a câștigat detașat alegerile din Franța, obținând 66,06% din voturile exprimate. Emmanuel Macron a fost votat covârşitor de francezii din diaspora. În Statele Unite, la New York şi Boston, dar şi în Canada, la Montreal, el a obţinut peste 90%.Contracandidata sa, Marine Le Pen, a fost preferată de doar 33,94% dintre francezii care au fost la urne. Aceasta şi-a acceptat înfrângerea, dar a spus că a pierdut o luptă, nu tot războiul.

„Voi apăra Franța, interesele ei vitale, imaginea ei, mesajul pe care îl reprezintă. Îmi iau acest angajament în fața voastră. Voi apăra Europa, destinul comun al popoarelor de pe continentul nostru. În joc e civilizația noastră. Să iubim Franța începând din această seară! Pentru cei cinci ani care vin, vreau să mă pun în slujba ei cu umilință, devotament și hotărâre. Trăiască Republica, trăiască Franța!”, a declarat președintele ales, în primul discurs de după anunţarea primelor exit-poll-uri, de la cartierul său general.

„Vă mulţumesc pentru că sunteţi aici, că aţi fost alături de mine, că aţi luptat plini de curaj, în atât de multe luni, pentru că în seara asta aţi câştigat. Franţa a câştigat!”, a spus Emmanuel Macron, și pe scena instalată la Luvru, unde îl aşteptau mii de susţinători.

Citește întreaga poveste de dragoste dintre Macron și soția lui aici.