Actorul George Clooney este îndrăgostit iremediabil de Italia, fapt pentru care el deține o vilă de vis pe malul lacului Como, aflat în apropiere de Milano. În fiecare vară, acesta se mută cu familia lui în casa de vacanță de aici, însă, din păcate, casa actorului american a fost afectată serios de inundațiile grave care au lovit orașul Laglio.
George Clooney (60 de ani) se afla la vila sa, Oleandra, împreună cu soția sa, Amal, și gemenii, în vârstă de patru ani, Ella și Alexander, când s-a produs inundația cauzată de o vijelie și de trei zile de ploi torențiale.
Inundația a declanșat alunecări de teren care au distrus case și 60 de persoane au fost evacuate și au avut nevoie de intervenția pompierilor. Cantități mari de noroi, aluviuni și resturi de lemne au fost aduse de viitură la vila starului de la Hollywood. Apa a pătruns în locuință și a ajuns până la balconul de la primul etaj, iar ușa de la intrare a fost blocată de resturi, potrivit Daily Mail.
Clooney, soția sa și cei doi copii au fost blocați în vilă, până când au reușit să îndepărteze resturile și să iasă cu bine din casă. Mai mult, starul american a devenit erou în italia, unde a sărit în ajutorul localniciilor afectați, de asemenea, de inundații. Actorul a fost fotografiat în timp ce le dă o mână de ajutor sinistraților. Potrivit The Independent, el i-a ajutat pe rezidenți să-și curățe casele, ba chiar s-a întâlnit cu primarul orașului Laglio, Robert Pozzi, în zonele cel mai puternic afectate.
„Situația este mult mai critică decât am crezut. În Cernobbio situația este foarte gravă, în Laglio chiar mai rău. Am vorbit cu primarul, va fi necesară multă muncă și fondurri substanțiale, dar acest oraș este puternic. Va reacționa și va deveni mai bun ca înainte. Este un oraș rezistent”, a declarat Clooney.
„Situația este mult mai gravă decât am crezut. Am vorbit cu primarul, va fi necesară multă muncă și de milioane de dolari, dar acest oraș este puternic. Va reacționa și va deveni mai bun ca înainte. Este un oraș rezistent”, a declarat Clooney.
„Am avut trei zile cu ploi abudente și apoi s-a dezlănțuit iadul și am fost inundați cu un val uimitor de apă și resturi de pe munte”, a declarat primarul loc Roberto Pozzi pentru The Sun, explicând daunele provocate de vremea extremă.
„[Clooney] a venit direct la primărie pentru a vedea ce s-a întâmplat și am făcut un tur de avaluare al pagubelor. A fost foarte afectat și a spus că vrea să ajute. Strângem fonduri și cred că își va folosi propriile surse și pentru a putea ajuta oamenii care au rămas fără adăpost”, a adăugat Pozzi.
Citește și:
Chef Florin Dumitrescu și-a luat inima în dinți și a reușit! Vestea mare pe care a dat-o fanilor