Potrivit unei surse care s-a aflat la petrecerea de la Frogmore House, la Palatul Windsor, actorul în vârstă de 57 de ani s-a dus în spatele barului și le-a turnat invitaților shot-uri de tequila (Casamigos, brand pe care l-a fondat chiar el, în 2013), după care a invitat doamnele la dans.

A dansat atât cu mireasa, Meghan Markle, cât și cu soția prințului William, Kate.

A invitat-o la dans și pe Sarah Ferguson, fostă soție a prințului Andrew, mama prințeselor beatrice și Eugenie. Aceasta însă l-a refuzat, gest care nu a scăpat invitaților.

Potrivit celor care au participat la petrecere, atmosfera a fost foarte animată, imediat după valsul miresei comediantul James Corden luându-i la dans pe prințul William, pe mire, prințul Harry, dar și pe tatăl lor, prințul Charles.

La capitolul mâncare, însă, lucrurile nu au stat la fel de bine. Mâncarea organică nu a fost pe placul tutror, așa că unii invitați au comandat pizza.

În ceea ce privește ținutele, de departe cea mai apreciată a fost soția lui George Clooney, Amal.

Vezi și Palatul Kensington a publicat primele imagini oficiale de la nunta regală. Mesajul transmis de prințul Harry și de Meghan Markle după ce au devenit soț și soție

Citește și: