Se despărțiseră, dar nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt. Așa că, de ziua lui, cei doi au postat un filmuleț în care dau de veste tuturor că formează din nou un cuplu.
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit: „Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi”
Ambii au publicat pe Instagram un clip în care arată cum a fost împăcarea lor. Scurt și la obiect, cu un sărut care vorbește de la sine.
George Burcea a împlinit 36 de ani și a sărbătorit alături de iubita sa în SUA, țară în care se află de ceva vreme și unde Viviana, până la urmă, a venit după el.
”Cam în genul ăsta a fost și împăcarea…😳
La mulți ani, iubitule!❤️ @george_burcea”, a scris Viviana Sposub pe rețelele de socializare, urându-l La mulți ani bărbatului care îi e alături de ceva vreme, în ciuda scurtei despărțiri de anul trecut.
Zvonuri legate de împăcarea lor existau, dar iată că acum a venit și confirmarea. Una caldă, veselă, ca un nou început.
George Burcea, declarații de dragoste pentru Viviana Sposub
George Burcea și Viviana Sposub au o relație frumoasă de peste trei ani. În urmă cu câteva luni s-au despărțit pentru o perioadă scurtă, dar nu au rezistat unul fără celălalt.
Se pare că sentimentele lor au fost mult mai puternice, astfel că s-au întors unul în brațele celuilalt.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13Actorul a avut mereu doar cuvinte de laudă pentru iubita sa, fiind recunoscător pentru iubirea pe care aceasta i-o oferă.
”Am un om foarte bun și drag lângă mine, pe care îl iubesc și care mă iubește, sunt sănătos și am foarte multe planuri de viitor.
Eu consider că acum George Burcea este mult mai fericit pentru că face exact ceea ce a visat și a iubit de foarte mult timp și sincer, nu contează cum eram acum 4,5,10, 15 ani, contează că indiferent de timpuri, indiferent de greutăți, nu am renunțat absolut niciodată”, spunea George Burcea, în urmă cu ceva timp.
Și a avut dreptate. Chiar dacă își spuseseră ”adio„, iată-i din nou împreună.
Vezi și Mori de râs! Viviana Sposub, cadou complet neașteptat de la iubitul ei, George Burcea: ”Am împlinit 25 de ani și a venit acasă cu 25 de perechi de…” Altele, în locul ei, s-ar fi simțit jignite dar și Viviana Sposub, dezvăluiri din viața ei cu George Burcea: „Eu îmi arunc șosete, tot arunc alandala! George…”
Citește și: