Vedetele de la noi apelează mai tot timpul la operațiile estetice, iar pe lista acestora se înscrie și Gabriela Prisăcariu. Vedeta și-a făcut în urmă cu mai mulți ani un implant mamar, însă acum acesta nu mai este suficient.
Gabriela Prisăcariu se gândește la o nouă operație estetică
Ea a precizat pe Instagram că după șase ani de când și-a pus silicoanele, dar și sarcina de anul trecut, a ajuns la o concluzia că își dorește sâni mai mari. A văzut cum e să ai bustul mai mare și admite că i-a plăcut.
Soția lui Dani Oțil mărturisește însă că trebuie să-și convingă și medicul să facă acest lucru, căci acesta ar fi mai mult de părere să rămână la aceeași dimensiune, pentru a nu-i fi afectată sănătatea pe viitor.
”6 ani + o sarcină și implanturile mele arată perfect!!??? Eu aș vrea să le schimb cu unele mai mari (mi-au placut mult când alăptam??)… dar trebuie să-l conving și pe dr. doctor pentru asta”, a scris Gabriela Prisăcariu pe Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Gabriela Prisăcariu și fiul ei au avut COVID-19
Gabriela Prisăcariu și fiul ei, micuțul Luca Tiago, au fost recent infectați cu noul coronavirus. Timp de mai multe zile aceștia au stat în izolare, iar alături de ei a stat și Dani Oțil.
Recent, Gabriela Prisăcariu le-a povestit fanilor că a rămas destul de slăbită în urma infectării cu coronavirus, iar mai mult de atât, aceasta a fost nevoită să întrerupă și alăptatul celui mic din cauza faptului că a trebuit să ia pastile de răceală.
„Am slăbit după Covid-19 mult mai tare, deși nu am vrut. Am și celulită. Eu am fost gripată, covidată și mi-a fost extrem de rău. A trebuit să iau extrem de mult pastile și a trebuit să întrerp alăptatul pentru că nu puteam să supun copilul la un risc. Nu mă așteptam să îl las de la sân așa devreme (…)”, le-a explicat Gabriela Prisăcariu fanilor pe Instagram.
Citește și:
Madonna, mesaj neașteptat despre invazia Rusiei în Ucraina. Ce i-a transmis lui Volodimir Zelenski
Mioara Roman a fost externată. Oana Roman, primele declarații: ”A fost foarte urâtă. Spre sepsis”