Inivitat într-o emisiune televizată, cântărețul a mărturisit că a trecut prin momente foarte dificile, însă a încercat să-și păstreze mereu optimismul. În momentul în care a ajuns la spital, cadrele medicale s-au speriat de el deoarece era vânăt, iar saturația sa ajunsese la 60.
„Unii cred, unii nu cred. Eu am avut Covid, am stat la spital. Am avut o formă gravă. Am avut nevoie de oxigen. Saturația mea, când au venit și m-au luat de acasă, a fost de 60. Ceva îngrozitor”, a povestit el.
”Am fost optimist, pentru că asistentele și doctora îmi ziceau
Când am sosit cu salvarea la spital, s-au speriat cu toții de mine… eram vânăt”, a declarat solistul, pentru o emisiune televizată, conform Wowbiz.
În momentul de față, Gabriel Dorobanțu susține că se simte foarte bine, iar medicii care au avut grijă de el au făcut o treabă foarte bună. Artistul și-a reluat viața de dinainte și poate cânta în continuare, ba chiar s-a și reapucat de sport.
„Acum pot face vocalize 45 de minute, pot face gimnastică”, a povestit el. Dar până aici a fost drum lung: ”Nu poți să mergi, să respiri, să urci scările. Nu-i ușor, nu doresc numănui”, a adăugat artistul.
S-a vindecat după 12 zile de spitalizare
Gabriel Dorobanțu a ajuns la spital cu o formă destul de complicată a bolii. După 12 zile de spitalizare, artistul în vârstă de 68 de ani a făcut o postare pe pagina sa de Facebook, în care le-a mulțumit cadrelor medicale care au avut grijă de el.
„Pe acești oameni și încă alții, care m-au salvat, nu-i cunosc. Le știu numele: Mia, Luminița, Alexandra, Bogdan, Alex, Rebeca, Lidia, Dana. Le sunt recunoscător, le mulțumesc iar ei știu că viața mea a depins de ei. Medicația, omenia și interesul cadrelor medicale de a-și face datoria mi-au dat posibilitatea să mă recuperez după 12 zile de spitalizare.
Vă îmbrătișez, îngeri păzitori! Toată aprecierea dlui Zanfir, managerul spitalului”, a scris Gabriel Dorobanțu, pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
Imagine rară cu băiatul Dianei Munteanu. Seamănă perfect cu tatăl lui