Când s-a produs aceasta, de ce și ce se întâmplă acum cu Evelin, fiica lor, a povestit într-un interviu pentru Cancan.

Pentru că au existat multe speculații cu privire la momentul despărțirii lor, Sorin a povestit că relația lor s-a terminat ”atunci când s-a rupt încrederea și când am realizat că nu se mai pot îndrepta lucrurile”.

Nu s-a întâmplat totul brusc, ci gradual, tensiunile acumulându-se. ”Normal, doar nu era totul roz și ne-am despărțit”, a explicat el.

Când s-a întâmplat asta? ”Despărțirea s-a produs acum un an, cred. Nici nu mai știu în ce lună exact. Iar, în privința speculațiilor, acestea s-au produs pentru că nu au mai apărut poze cu noi”, a mai spus el.

Acesta recunoaște că el și Anda au amânat de mai multe ori notarul, dar nu pentru că ar fi avut speranțe că totul va reveni la normal. ”Nici nu aveam timp, sincer. Aveam momente când ne înțelegeam bine și nu ne ardea să mergem la notar. Sau eram cu Evelin ori pe șantier, la construcțiile noastre, Anda cu o grămadă de-ale ei”, a mai spus el.

”Sincer, nu era o așa urgență să semnăm actele acelea. Eram în inerție, cumva. Am amânat de câteva ori notarul, când interveneau alte priorități”, mai explică fostul soț al Andei Adam.

Ce a urmat după semnarea actelor, la notar? ”Am fost OK, ne înțelegeam bine… eram resemnați”, mai spun el împăcat cu situația.

”Evelin este visul meu de când eram copil”

Referindu-se la fiica lui, acesta spune că este visul lui de copil, darul pe care i l-a făcut Dumnezeu. Fetița a rămas la mamă, dar relația dintre el și Evelin este una foarte strândă și nimic, niciodată, nu va putea schimba asta.

”Ea este visul meu de când eram un copil. Mereu mi-am dorit să am o fetiță și am primit acest dar de la Dumnezeu și de la Anda chiar de ziua mea, de Sf. Andrei, pe 30 noiembrie.

Am fost alături de ea din prima secundă de când s-a născut. Am asistat la naștere, am învățat din maternitate să-i fac băiță și tot ce ține de un bebeluș. Și au urmat nopți și ani la rând, aproape 6 ani, zi de zi, cu ea”.

Pentru că și timpul i-a permis, a petrecut mult timp cu Evelin, poate mai mult decât mama ei, admite el. ”Nu pot să zic că mă ocupam mai mult decât Anda, dar poate că am avut într-adevar mai mult timp decât ea. Noi nu am avut nici un ajutor, părinții fiind plecați toți prin alte țări”, declară el.

Nu a avut nicio pretenție ca Evelin să rămână cu el. ”Nici nu se punea problema ca Evelin să nu rămână lângă mama ei, în mediul ei, acolo, în casă”, a explicat el.

Întrebat dacă Anda i-a interzis vreodată să-și vadă fiica, iată ce a răspuns: ”Glumești, nu? Nu, și nu cred că ar fi în stare vreodată! Doar când o să mor, atunci nu o să mă mai văd cu Evelin!”.

Vezi și Abia s-a despărțit de soț și se mărită! Cum a fost cerută de soție Anda Adam: ”Ca într-un film, am plâns de bucurie” Pozele sunt spectaculoase!

Citește și:

Tudor Chirilă, fără guvernantă pentru copii: „Am văzut bone prin parc și am înțeles care e faza”

La 35 de ani, Lady Gaga a pozat nud pentru Vogue: “Ești regina lumii!”