Nouă luni de zile şi-a ascuns sarcina, iar acum, cu o lună înainte de-a împlini vârsta de 41 de ani, a adus pe lume un băieţel, tot în secret.

„Azi, 28 iulie, Carlos Muñoz a sosit în viaţa noastră! Nu avem cuvinte să descriem ce simţim, aşa că ne limităm doar la a spune că eu şi Santiago Muñoz suntem foarte fericiţi pentru această minune. Vă salutăm cu drag pe toţi!”, a scris Corina Ungureanu pe contul ei de socializare, în dreptul unui instantaneu care surprinde cel mai tandru contact cu nou-născutul.

Carlos s-a născut la 5 ani de când părinţii lui s-au cunoscut pe un teren de golf, unde mama lui îşi exersa mâna de începătoare, iar tatăl lui, spaniol, era instructor.

Foarte discreţi cu viaţa lor personală, Corina Ungureanu şi Santiago Muñoz nici n-au dat de bănuit că aşteaptă un copil.

Fostele colege s-au grăbit s-o felicite, printre ele fiind şi Monica Roşu, proaspătă mămică şi ea, ori Irina Deleanu, fosta campioană la gimnastică ritmică, dar şi antrenorul Nicolae Forminte.

Corina Ungureanu parte din generaţia de aur a gimnasticii româneşti, fiind campioană europeană la sol în 1998 şi obţinând de două ori titlul mondial la gimnastică artistică, la Lausanne (1997) şi Tianjin (1999).

După ce s-a retras din activitatea competiţională în 1999, chiar după campionatele de la Tianjin, a lucrat iniţial ca antrenoare cu o grupă de copii din Anglia. Ulterior, s-a întors în România şi a încercat chiar să aibă un cuvânt în politică, din partea UNPR, care a desemnat-o preşedintele departamentului de tineret şi sport al UNPR Prahova, apoi consilier pe probleme de sport al primarului Ploieştiului.

După ce a lăsat deoparte politica, Corina Ungureanu şi-a fructificat o pasiune mai veche, golful, cu care cocheta din 2011, devenind între timp şi membru de onoare la Lac de Verde-Breaza.

Acum e şi antrenor de gimnastică, dar şi jucător de golf cu experienţă.

Vezi și Ce făcea Nadia Comăneci la 14 ani, când nu era la Olimpiadă: ”Era marea mea ocupație”. Gimnasta noastră și-a surprins fanii cu instantanee nemaivăzute

Citește și:

Russell Crowe a ajuns de nerecunoscut. Cândva un sex-simbol, astăzi arată așa

Îți dai seama cine e? După o pauză de câțiva ani, a revenit cu o nouă melodie. Apariția ei la „Neatza cu Răzvan și Dani” a atras toate privirile