Asta cu toate că ea a început seria dezvăluirilor despre trecut. Fosta impresară a artistului susține însă că niciodată nu a vorbit urât despre Paula Iorga, deși ar fi avut ce spune. Deși susține că nu vrea să se coboare la nivelul Paulei, lovește, la rândul ei, în aceasta.

Totul a pornit de la primele declarații ale Florenței, care a mărturisit pentru Click! relația de iubire pe care a avut-o cu Leo Iorga. Ulterior, Paula, soția marelui artist, a reacționat, astfel că a făcut declarații defăimătoare la adresa celei care i-a fost manager și iubită regretatului cântăreț. Acum, Florența îi răspunde Paulei cu aceeași monedă.

„Dacă Paula o să mă mai atace, o să o dau eu în judecată, pentru că m-am săturat de toate ifosele și de toate problemele ei. O să trebuiască la un moment dat să o pun la punct… cu toate reacțiile astea.

Eu nu am atacat-o niciodată. Nu am vorbit nimic nepotrivit și neadevărat. Nu i-am produs rău. Probleme și valuri doar ea a făcut în public, nu eu. Să își vadă de viață ei. De fapt nici nu merită energie consumată.

Dacă m-am comportat frumos și am fost o persoană diplomată cu ea am fost luată de proastă.

Pe Leo nu l-a obligat nimeni să stea cu mine, a fost alegerea lui. Ce face ea acum este un abuz și atunci o să merg cu ea în judecată dacă mă tot atacă și îmi face atât de multe probleme.

Paula mi-a făcut foarte multe probleme! Dacă ea se comportă ca la piață nu e nicio problemă, eu nu o să mă cobor la nivelul acesta. Nu m-am coborât niciodată.

Eu nu l-am obligat pe Leo să stea cu mine, eu nu l-am sechestrat pe el. Paula ar trebui să îmi mulțumească pentru că l-am ținut pe Leo în viață. Eu am fost prima dată cu el la Spitalul Monza. Atât timp cât a fost cu mine, am făcut tot ce mi-a stat în putință ca Leo să fie bine. Eu nu i-am produs niciun rău.”, a declarat Florența Marin pentru sursa citată.

Florența Marin: „Paula era cunoscută într-o zeamă foarte mică”

Florența Marin a dorit să precizeze că ea a fost iubita lui Leo Iorga, nu amantă, așa cum se scrie și se zice. Și în niciun caz nu a căutat notorietarea sau banii lui.

„Eu în viața mea nu am făcut compromisuri, eu am făcut sacrificii! Eu nu am urmărit nici măcar o secundă notorietatea sau averea lui. Leo era în divorț când eram împreună, el a trecut din start pe numele familiei totul.

De exemplu, mașina lui, în momentul în care nu a mai avut voie să conducă, a venit băiatul cel mare, Edi, și a luat-o din fața blocului.

Eu cât am fost cu Leo am făcut toate investigațiile și toate tratamentele și pur și simplu acest mahalagism nu îl pot suporta și nu îl pot permite.

Se poate verifica pe Internet cine și-a dorit notorietatea. Paula până la aceste discuții era cunoscută într-o zeamă foarte mică, deci nu cred că eu sunt cea care și-a dorit notorietatea.

Deci, cred că ar fi cazul să se oprească și să își vadă de viața ei, pentru că acum și-a găsit fericirea.”, a conchis Florența Marin, făcând referire la faptul că Paula Iorga are acum un nou iubit, tot din branșă.

Vezi și Văduva lui Leo Iorga îi dă replica fostei amante a soțului ei: ”Oricine poate avea!” Înfruntare de zile mari!

Citește și:

Strănepoata regelui Mihai a împlinit 2 ani. Imagini de la petrecerea organizată de fostul principe Nicolae și de soția lui, Alina Binder, pentru fiica lor

VIDEO Dana Rogoz a strălucit la Londra, la premiera „The Crown”. Cum s-au îmbrăcat actrițele care le interpretează pe Prințesa Diana și pe Camilla