Cuprins
Chiar dacă acum se menține într-o formă fizică excelentă pentru cei 61 de ani pe care îi are, Busu, una dinter cele mai longevive prezențe de la Pro TV, a fost afectat în trecut de niște probleme de sănătate serioase, care i-au pus chiar viața în pericol.
Din fericire, actorul devenit om de televiziune a reușit să treacă cu bine peste acestea, însă a fost nevoit să slăbească urgent și să-și schimbe total stilul de viață.
Chiar dacă nu i-a fost deloc ușor la început, Busu se mândrește acum cu rezultate remarcabile. Pentru asta, însă, respectă cu sfințenie mai multe reguli ce țin de alimentație și nu numai.
„Încă nu arăt foarte bine, mai am de slăbit cam 15 kilograme, am slăbit deja 15, cu regim și cu niște proceduri de modelare corporală. Aceste proceduri nu neapărat că ajută la slăbit, dar se vede la centimetri, se vede că scad.
La micul dejun, atunci când îl mănânc, pentru că se întâmplă rar, eu mă trezesc la 5:30, dar când mănânc optez pentru un iaurt cu afine, zmeură, puțină nucă pisată și o linguriță de miere, se mai pune și ovăz, semințe de in, câteodată pun și chia.”, a dezvăluit Busu, în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de pe Pro TV.
La ce alimente a renunțat Busu
Dacă în trecut, Busu nu rezista în fața unui platou cu mici, acum acesta spune că a fost nevoit să renunțe la această plăcere, vinovată în cazul lui. De asemenea, mai există câteva lucruri pe care acesta le-a eliminat complet din alimentație.
„Nu mai mănânc mici, sosuri, paste, pâine. Mănânc doar o pâine fără gluten, care de fapt sunt crackersi.
Eu mă simt puțin vinovat acum, pentru că de ziua mea am fost la un restaurant și am mâncat un biban de mare cu un sos și am mai mâncat și niște focaccia. De tort nu m-am atins, eu nu mănânc.”, a continuat acesta.
Amintim că Florin Bucuioc a fost sărbătorit pe 19 mai, așa că excesul este unul recent.
Recordul lui Busu, când vine vorba de mici
În trecut, în cadrul emisiunii La Măruță, de pe Pro TV, Florin Busuioc uimea pe toată lumea povestind despre recordul său personal, în materie de mici. Actorul nu doar că adoră acest preparat, dar a reușit să mănânce la o masă mici cât pentru întreaga viață.
„Dacă vorbiți de mâncat, vă spun recordul meu la mici. La Brăila am mâncat 96 de mici la o masă.
Ne-am dus trei băieți și am luat 150 de mici și am zis să ne dea și niște muștar. Am luat vreo 3 borcane de muștar. Băieții nu au putut să mănânce atât de mult, dar eu am mâncat eu 96 de mici!”, povestea Busu acum ceva vreme.
A renunțat și la țigări
Tot de dragul sănătății, Busu spune că a renunțat și la țigări, un viciu pe care l-a avut ani buni.
„A fost fumatul, trei pachete pe zi, fumam cele mai tari țigări și oboseala. Eu aveam în perioada aia multe spectacole. Luam concediu de la Pro TV, plecam în ţară, acolo aveam toate spectacolele. Aveam două spectacole la Deva, a doua zi două spectacole la Petroşani, care se terminau la 10 jumate şi plecam cu maşina spre Bucureşti la 23, 12 noaptea, ca să ajung la ştirile de dimineaţă, în direct.
Nu puteam să dorm în mașină, pentru că stăteam în față să îl ţin de vorbă pe şofer, mai băgam şi ţigări… şi veneam terminat la știrile de dimineață, muci eram. Nici nu mai ajungeam acasă.”, a declarat Florin Busuioc în podcast-ul lui Damian Drăghici.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/05/prezentatorul-tv-a-suferit-un-infarct-in-2018.jpg)
A suferit un infarct în 2018
Așa a ajuns celebrul prezentator, în luna noiembrie a anului 2018, să sufere un infarct la finalul unui spectatol de teatru pe care l-a jucat la Filarmonica Oltenia din Craiova. A stat în spital până la începutul lunii decembrie a aceluiași an, fiindu-i montate și două stenturi la inimă.
”Episodul a trecut. Eu nici nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat atunci. Ziua aceea mi s-a șters din memorie.
Nu știu dacă am învățat ceva. M-am lăsat de fumat și a fost o decizie foarte bună, benefică pentru sănătate. Înainte de pandemie, obișnuiam să mai fac plimbări, dar nu pot spune că m-am apucat să-mi schimb viața complet.
Am fost la medic, totul este în regulă, nu am probleme. Lucrurile merg bine. Merg în continuare în deplasare, dar am lăsat-o mai ușor”, a spunea Busu în urmă cu aproape 3 ani.
I se citise în palmă că avea să treacă peste o mare cumpănă
Tot atunci, Busu și-a amintit și despre un moment în care, cu ani în urmă, o fată din Buftea i-a ghicit în palmă că avea să treacă printr-o mare cumpănă.
”Nici nu mai țineam minte. Uitasem complet. După șase luni nici nu mai știam de discuție. Însă, după ce am avut infarctul și eram la spital, mi-am adus aminte ce mi-a spus acea fată”, a mărturisit acesta.
Vezi și Cu ce se ocupa Busu înainte să prezinte vremea: „Ca să ajung la cocserie, mă trezeam la 5 dimineața”
Citește și:
Ruby, despre anorexie. Vedeta avea anul trecut 40 de kilograme: „O luasem pe o cale greșită”