Albert Iovan pare să-l moștenească pe tatăl său. În timp ce alți tineri de vârsta lui sunt ocupați să se distreze sau petrec ore în șir în fața laptopurilor și a telefoanelor, adolescentul iese din tipare.
Fiul creatoarei de modă Romaniţa Iovan şi al regretatului pilot de aviaţie comercială Adrian Iovan este pasionat de matematică şi, în general, de ştiinţele exacte şi, în timpul liber, face magie la volan, potrivit okmgazin
Fiul Romaniței Iovan a făcut școala de piloți pe macadam și cursuri de circuit, iar la scurt a obținut o licență de pilot de raliu.
În luna iunie a avut prima lui competiție, iar în urmă cu câteva zile a participat în a doua etapă din Campionatul Național de Slalon Paralel la juniori. Referitor la pasiunea lui Albert, Romanița se declară mândră de alegerea fiului ei. „E foarte emoţionant să-ţi vezi copilul la 14 ani cu o licenţă de pilot şi concurând într-un campionat naţional. Este extraordinar că el îşi doreşte şi e foarte pasionat de maşini, iar eu, ca mamă conştiincioasă, l-am încurajat de fiecare dată. Sunt extraordinar de mândră şi mă bucur că am putut să-i sprijin nebunia îmi doresc să-şi îndeplinească visele pe mai departe“, a spus ea .
În cadrul unei emisiuni, Albert a vorbit despre tatăl său, declarând că este ambițios ca el. Tânărul este elev la International British School of Bucharest și adoră să facă mai multe sporturi, printre care scrima, golf, înot și echitație.
‘L-am crescut independent, adică mi-am dorit să îi dau libertatea de mic. L-am trimis în prima tabără la trei ani și zece luni. Era cel mai mic de acolo din tabără. Și a repetat figura ani la rând. Deci în fiecare an pleacă în cel puțin o tabără. Am dorit ca în momentul în care a crescut mai mare și am putut să am discuții serioase cu el, orice ar vrea să facă sau orice gând are să mi-l comunice. Nu l-am bătut niciodată’, povestea Romanița Iovan.
Adrian Iovan și-a pierdut viața la vârsta de 55 de ani, în urma unui accident de avion, în luna ianuarie 2014.