Manuela Hărăbor (55 de ani) este un exemplu de forță, demnitate și dăruire, ținând cont că a crescut singură, fără să se plângă vreodată, un copil cu nevoi speciale, reușind să se dedice și familiei, dar și carierei. Andrei, fiul ei și al regizorului Dan Chișu, a fost diagnosticat cu autism la vârsta de 3 ani, iar pe 1 octombrie a împlinit vârsta de 33 de ani.

Este o bucurie să privești pozele de la petrecere, publicate de Manuela pe Facebook, poze în care apar părinții actriței, fiul sărbătorit, dar și sora ei, Cezarina. Nu au lipsit nici câteva prietene bune de-ale Manuelei, printre care și frumoasa Bianca Brad. „Familia mea în formulă completă. Binecuvântare și bucurie”, a notat mama sărbătoritului în dreptul imaginilor.

aniversare-fiu-manuela-harabor-3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Manuela a făcut, însă, și o confesiune tulburătoare legat de rolul ei de mamă, cel mai fericit din viața ei, spune ea.

„Sunt mama lui Andrei. Nimic altceva din ce am făcut în toată viața mea nu mă descrie atât de complet. Mama lui Andrei. De 33 de ani Andrei mă modelează în fiecare zi și aduce la suprafață tot ce este mai bun în mine, acele calități cu care ne-a înzestrat pe toți bunul Dumnezeu dintru început, și pe care le-am rătăcit cumva, din nebăgare de seamă, de-a lungul anilor. Pot spune cu mâna pe inimă că Andrei a fost și este șansa mea de nemurire, scara pe care Dumnezeu mi-a făurit-o să urc spre Cer. De multe ori am alunecat și am pășit alături, dar Andrei a fost mâna nevăzută care m-a salvat de fiecare dată.

Prin tot ce este și prin tot ce face, prin imensa lui capacitate de a iubi, prin bucuria cu care își începe fiecare nouă zi, prin ușurința cu care își cere iertare atunci când știe că a făcut ceva greșit sau că m-a supărat în vreun fel. Andrei m-a învățat să am răbdare, să fiu generoasă, să iert și să iubesc cu adevărat.

La începutul celor 33 de ani ca mamă nu pot decât să îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru imensul dar pe care mi L-a dat, să îl rog să mă ierte pentru tot ce aș fi putut face și nu am făcut și să ne îngăduie împreună, mamă si fiu, ani îndelungați în sănătate și putere. La mulți ani binecuvântați, Andreiul meu născut sub Acoperământul Maicii Domnului!”, a fost mesajul tulburător al Manuelei Hărăbor, publicat pe Facebook.

Bianca Brad, invitată la petrecerea fiului Manuelei Hărăbor

Și Bianca Brad a ținut să marcheze, în online, frumosul eveniment la care a participat. „Și săptămâna plină de evenimente frumoase s-a încheiat cu sărbătorirea zilei de naștere a lui Andrei Hărăbor, care a împlinit frumoasa vârstă de 33 de ani, azi, în zi de mare sărbătoare!

A fost o zi perfectă!!! Andrei a fost super fericit, reamintindu-ne de cât de puțin avem nevoie pentru a ne bucura la maxim de lucrurile mărunte și de clipele petrecute alături de oameni dragi.

Dragă Manuela, îți mulțumesc pentru acest minunat dar! Tu, Cezarina (n.r. sora Manuelei), părinții voștri și Andrei, sunteți o familie tare specială…Sfântul Acoperământ să vă protejeze în continuare… La Mulți Ani, dragă Andrei! Să fii cel puțin la fel de sănătos și de fericit alături de frumoasa ta familie, pe cât ești de iubit și protejat de ei…și de Ei!”, a fost mesajul Biancăi Brad pentru prietena ei, Manuela Hărăbor, și fiul acesteia, Andrei.

Andrei este fiul Manuelei Hărăbor și relația cu Dan Chișu

Andrei este fiul Manuelei Hărăbor din relația cu Ddan Chișu, însă regizorul nu l-a recunoscut pe băiat și mulți ani nu și-a exercitat obligațiile de tată. În 2013, Manuela Hărăbor a considerat că a venit momentul ca Dan Chișu să își asume responsabilitatea, motiv pentru care i-a intentat acestuia un proces de paternitate. Doi ani mai târziu, instanța i-a dat câștig de cauză și a stabilit faptul că Dan Chișu este tatăl lui Andrei. De atunci, Chișu a plătit o pensie alimentară de 2.000 lei/lună, scrie Playtech.ro, dar nu a dorit să se implice în niciun fel în creșterea și educarea băiatului său, care acum are 33 de ani.

Citește și: Dramele Manuelei Hărăbor: ”Fiul meu s-a aplecat peste balcon și a căzut în gol”. Cineva a încercat să-l răpească pe Andrei

Citește și: Interviu EXCLUSIV Manuela Hărăbor: ”Îmi iubesc viața așa cum e, cu toate provocările și încercările ei”