La trei  de la divorțul de superba leana Lazariuc, Ion Alexandru Țiriac e pregătit să renunțe din nou la burlăcie. Acesta și-a refăcut viața alături de jucătoarea de tenis, Sorana Cârstea, cu care ar avea o relație de ceva timp, în ciuda faptului că aceasta este cu 13 ani mai tânără.

Potrivit Impact.ro, fiul miliardarului și  Sorana Cârstea au planuri serioase de viitor. Își doresc să își unească destinele, iar în acest sens Ion Ion Țiriac a făcut pasul cel mare și i-a dăruit jucătoarei de tenis inelul de logodnă. Relația dintre ei a debutat în urmă cu doi ani, iar ei se iubesc foarte mult.

Sorana Cirstea ar aavea o relatie cu Ion Ion TiriacSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

“Sorana are un inel superb pe deget de câteva luni. Este foarte discretă atunci când vine vorba despre viața ei, însă apropiații știu că este un inel de logodnă primit de la Ion Ion. Ei sunt împreună de aproape trei ani și se iubesc foarte mult. Decizia de a forma o familie nu este una luată în gravă, ci gândită foarte bine de amândoi”, au transmis surse din apropierea celor doi pentru Impact.ro.

 Ileana Lazariuc și Ion Alexandru Ţiriac au divorțat în urmă cu trei ani, dar abia anul trecut s-a aflat că cei doi nu mai formează un cuplu.   Aceștia au împreună doi copii , Alexandru și Nicholas Noah, care au rămas în grija mamei.