Anamaria Prodan și-a început dimineața cu un mesaj emoționant, pe care l-a scris pe Instagram, în dreptul celei mai noi imagini cu fiul ei, care a împlinit 15 ani pe 31 august. „Tu ești toată viața mea. La mulți ani, copil perfect!”. Laurențiu junior, poreclit Bebeto, este frumos foc și pare că a moștenit trăsăturile ambilor părinți, dar mai ales ochii tatălui său.

Laurențiu junior a fost sărbătorit alături de colegii de la echipa de fotbal

La 15 ani, Bebeto continuă să joace fotbal, dar anul acesta și-a făcut debutul și în actorie. Adolescentul, alături de mama lui, va apărea în pelicula „Complotul bonelor”, regizată de Iura Luncașu. Au filmat în decursul verii și abia așteaptă premiera. Tocmai de aceea, și tortul aniversar a fost cu această tematică de cinema. Bebeto a fost sărbătorit în avans, zilele trecute, căci azi, chiar în ziua aniversării, se află în cantonament și are meci greu.

anamaria-prodan-fiu-15-ani-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Așa că, impresara Anamaria Prodan i-a organizat fiului ei o petrecere la vila lor de pe malul lacului Snagov. Toți băieții din echipă au venit la ziua lui Bebeto, s-au distrat și au făcut baie în lac.

„L-am sărbătorit pe Bebe în avans cu băieții din echipă, pentru că pe 31 august, când e ziua lui, de fapt, are meci în deplasare și va fi în catonament. Așa că am făcut un party mare la noi acasă. Băieții s-au distrat de minune, au făcut și baie! A fost frumos! Laur junior a primit tot ce și-a dorit: ghete de fotbal, echipament și un tort cu <>. Sunt cele mai mari realizări ale lui anul acesta: filmul și fotbalul!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Click!

laurentiu-reghecampf-si-baietiiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 6 / 12

Fiul Anamariei Prodan are doi frați după tată și două surori după mamă

Bebeto mai are doi frați din partea tatălui și două surori din partea mamei sale. Laurențiu Reghecampf a devenit tată pentru a treia oară pe 19 mai 2022, când partenera lui actuală, Corina Caciuc, i-a dăruit tot un băiețel. Astăzi dimineață (n.r. 19 mai) a venit pe lume Liam, frățiorul vostru! Vă iubește tata”, a scris atunci Laurențiu Reghecampf pe pagina sa de Instagram, în dreptul unei fotografii cu cei doi băieți ai lui, Laurențiu Jr. și Luca Reghecampf.

Reghe mai are doi băieți, pe Luca, din prima căsnicie, cu Mariana Pfeiffer, și pe Laurențiu Reghecampf jr, alias Bebeto, din mariajul cu Anamaria Prodan. Anamaria Prodan mai are și ea două fete, Sarah și Rebecca, din căsnicia cu Tibi Dumitrescu. Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan au divorțat după 15 ani de mariaj.

Citește și: Anamaria Prodan – cazinou, film cu un celebru regizor și afacere cu dricuri. „Am făcut deja primele înmormântări”

Citește și: Fiul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc a împlinit un an. Imagini de la ziua lui Liam

Citește și: Anamaria Prodan și fiica de 22 de ani, în aceleași costume de baie. 1000 de euro bucata și poți arăta așa la plajă!

Citește și: