Gabriel Cotabiță a fost căsătorit 19 ani cu Ioana Nagy, profesoară de limba italiană și artist plastic, cu care are trei fete: Aela şi gemenele Eliza şi Milena (37 de ani). În 2016 s-a căsătorit cu Alina Munteanu, cu 27 de ani mai tânără decât el, femeia care i-a fost alături mai mult la greu decât la bine, căci din 2015 artistul a tot avut probleme de sănătate.

Fiicele lui Gabriel Cotabiță au publicat un mesa pe rețelele sociale și anunță că sicriul cu trupul neînsufleţit al tatălui lor va fi depus, luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu, între orele 08:00-20:00.

„Suntem recunoscătoare pentru tot sprijinul primit în această perioadă. Gabriel Cotabiță reprezintă un etalon al profesionalismului în muzica ușoară românească, dar și un tată, soț și prieten excepțional. Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați luni – 25.11.2024 – la Capela Cimitirului Ortodox Bellu între orele 08:00-20:00.

Ultima slujbă religioasă se va ține în cadru restrâns. Dorim să îl onorăm cu aceeași discreție și eleganță de care a dat dovadă în timpul vieții, așadar familia nu va oferi declarații. Vă mulțumim pentru înțelegere și rugăm presa să ne respecte în continuare intimitatea. Cu recunoștință, Familia Cotabiță”, a fost mesajul familiei regretatului artist postat pe Facebook. 

gabriel-cotabitaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Gabriel Cotabiță a fost căsătorit cu Ioana Nagy și au divorțat în 1997. Au păstrat o relație de prietenie, mai ales că au împreună și trei fete superbe. „Avem o relație foarte civilizată. A vrut chiar să mă nășească, atunci când m-am căsătorit cu Alina”, povestea regretatul artist.

Ioana Nagy, prima soție a lui Gabriel Cotabiță, mama fiicelor sale

Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani

Gabriel Cotabiţă a murit sâmbătă, 23 noiembrie, la Spitalul Universitar de Urgență din București, din cauza unui șoc cardiogen survenit pe fondul problemelor de sănătate mai vechi cu care s-a confruntat marele cântăreț, au declarat surse medicale pentru Libertatea.

Șocul cardiogen este o stare medicală extrem de gravă, caracterizată prin incapacitatea inimii de a pompa suficient sânge pentru a menține funcționarea corespunzătoare a organelor vitale. În majoritatea cazurilor, infarctul miocardic acut este cauza principală a șocului cardiogen.

Gabriel Cotabiță a suferit un infarct în mai 2015, când era în sala de fitness a Hotelului Hilton din Bucureşti. El a fost atunci internat la Spitalul Floreasca și a scăpat. Apoi a fost trimis pentru recuperare la Spitalul Elias, de unde a fost externat în luna iulie a aceluiași an.

Gabriel Cotabiță ar fi fost internat pe 11 noiembrie la spitalul Universitar din Capitală, scrie observatornews.ro. Artistul ar fi fost în comă de ceva timp, însă familia ar fi preferat să fie discretă privind această situație. Dirijorul Ionel Tudor a mărturisit că îndrăgitul cântăreț avea probleme de sănătate și era intubat.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: Artiștii sunt în stare de șoc și curg mesajele de condoleanțe: Gabriel Cotabiță și Marius Bațu au murit în aceeași zi. Tot pe 23 noiembrie au plecat Stela Popescu și Rona Hartner

Citește și: Gabriel Cotabiță a murit la numai 69 de ani. Care a fost cauza decesului

Citește și: Gabriel Cotabiță: “Să nu vă fie frică de moarte!”

Citește și: Cum se înțeleg fiicele lui Gabriel Cotabiță cu actuala lui soție. Alina este mai mică decât una dintre fetele artistului!

Citește și: Un an de la moartea Ronei Hartner. Ce se întâmplă cu averea artistei. Sora ei rupe tăcerea, înainte de parastasul de un an: ”Foștii soți au păcălit-o”