Eva Găinușă le-a făcut o mare bucurie părinților săi. Tânăra a fost admisă la Universitatea din Padova, iar recent s-a și mutat din România.
Universitatea din Padova este una dintre cele mai vechi din lume, fiind înființată în anul 1222, la Padova, în Italia.
În prezent, a ceasta este una dintre universitățile de frunte din Italia și se situează pe prima poziție în clasamentele recente al universităților italiene. În 2016 această universitate avea peste 62.000 de studenți.
Eva Găinușă, care recent a împlinit 19 ani, este bursiera aici, prin urmare părinții nu-i plătesc studiile. Pe Linkedin, Eva Găinușă a scris:
„Mă bucur să îmi împărtășesc bucuria că am început studiile la Universitatea din Padova”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13Potrivit declarațiilor tatălui ei, Eva voia inițial să studieze în Anglia și era axată pe biologie – medicină. Iată însă că planurile s-au schimbat.
„Eva a crescut, face 18 ani anul ăsta. O să termine liceul, pleacă de acasă la facultate. În Anglia vrea să plece. Vrea să se facă ceva pe biologie-medicină, deci nu are nicio treabă cu mine, ceea ce e foarte bine. Nu vă dați copiii în media!”, declara, mai în glumă, mai în serios, omul de radio acum ceva vreme, în emisiunea „Vorbește lumea” (PRO TV), cu puțin timp înainte ca fiica lui să facă 18 ani.
Eva, care a studiat la privat și a lucrat inclusiv ca voluntar la TEDxBucharest, este crescută ”ca afară”, ea făcând voluntariat de un an și 6 luni la Crucea Roșie.
Mihai Găinușă, căsătorit de multă vreme și familist convins, mai are și un băiat de 13 ani, Andrei.
Mihai Găinușă și-a dorit ca copiii lui să părăsească țara: „Îmi doresc ca ei să nu rămână în România, cu riscul de a fi judecat de alți părinți”
Despre educația celor doi copii ai săi, iată ce spunea el, nu demult.
În urmă cu câțiva ani, Mihai Găinușă explica de ce a decis ca cei doi copii ai lui să nu aibă experiența școlilor românești și să studieze la privat. Omul de radio își dorește un viitor mai bun pentru ei și e de părere că nu datorează nimic sistemului de învățământ românesc.
Mihai Găinușă a povestit pentru Click! că nu își dorește ca cei doi copii ai săi să rămână în România. El a ales ca ei să aibă parte de o educație mai bună decât cea pe care le-o poate oferi sistemul de învățământ românesc, care pe el mai mult l-a ”prostit”.
„La modul foarte serios, sora mea a făcut parte din sistemul de învățământ din România. A fost întâi învățătoare, apoi profesoară. După aia, a ales o carieră de profesor universitar în State, unde e și în prezent. A plecat de groază, atât speriată de nivelul elevilor, cât și de nivelul învățământului românesc!
Eu nu sunt mulțumit cu ce am învățat în școală în anii de dinainte. Pot să zic că atunci când am intrat la liceu, am ieșit mai prost decât am intrat”, povestea omul de radio.
Ce meserie a avut Mihai Găinușă înainte de a deveni celebru: ”Nu ştiam să fac nimic”
”Copiii mei merită o soartă mai bună!”
”Eu am vrut pentru copiii mei să învețe ceva în școală, nu acasă, cu meditații și pe bani mulți, cum au făcut și alții. De aia am ales un sistem…
Eu nu cred că datorez ceva sistemului de învățământ din România! Mi-am plătit toate polițele. Copiii mei merită o soartă mai bună și stau pe banii mei în școală.
Eu, sincer, îmi doresc ca ei să nu rămână în România, cu riscul de a fi judecat de alți părinți. Eu o să rămân în România și o să le fac zile fripte multora de aici”, mai spunea Mihai Găinușă pentru sursa citată.
Ce domnișoară frumoasă are acasă Mihai Găinușă! Fata a devenit recent majoră! Ce va face mai departe
Citește și:
George Zafiu se întoarce la radio după demisia de la Europa FM. Cu cine a semnat acum