Patricia a fost diagnosticată cu leucemie. Cu ajutorul medicilor, dar şi al celor care au donat sânge pentru tânăra în vârsta de 41 de ani, ea a crezut că a trecut cu bine de această încercare, reușind aparent să învingă această boală. Din păcate, fiica lui Marius Țeicu s-a stins din viață în această dimineață.
Patricia a apărut ultima dată la TV, în emisiunea lui Cătălin Măruţă, de la Pro Tv, la scurt timp după ce a învins leucemia și a vorbit deschis despre lupta ei împotriva acestei boli cumplite. Ea a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au sărit în ajutor și i-au donat sânge. Tânăra era încrezătoare și era convinsă că va reuși să-și vadă copiii mari, însă, din păcate nu a fost așa.
Patricia își însoțea tatăl în emisiuni
„Am renăscut. Mă rog în fiecare zi şi le mulţumesc oamenilor. În fiecare dimineaţă. Primul lucru e să-i iau la rând şi să le mulţumesc: începând cu Dumnezeu şi toţi oamenii care m-au ajutat. Sunt alt om, ţi se schimbă priorităţile. Vezi viața altfel”, spunea Patricia, în ultimul ei interviu. Totodată, fiica lui Marius Țeicu a declarat că s-a îmbolnăvit pentru prima dată în 2015, când au apărut pe ea niște bubițe. „Am mers la medic și mi-au spus că am tuberculoză. Nu aveam nici un simptom. S-au întrebat de ce și se pare că aveam imunitatea la pământ. Mi-am făcut analize și am fost depistată cu un retrovirus, HTLV. Eu am avut un tip de leucemie foarte nou. La noi nu prea există, ci în Japonia. Medicii nu au știut să-mi zică de unde îl am”, a spus Patricia în emisiune.
Patricia a luptat cu toată puterea împotriva bolii. Ea a fost operată pe cord deschis, a fost paralizată pe partea stângă, plus transplantul medular şi, totuși, credea că va reuși să supraviețuiescă.
Patricia știa că un alt pacient infectat cu HTVL a murit, dar a vrut să lupte
„Eu nu am avut niciodată nici o boală, nu am fost răcită niciodată. Nu am avut niciodată nimic. Dumnezeu mi-a dat doi copii, așa de scumpi și de frumoși, ca să-i văd mari, nu ca să-i las de izbeliște. Pentru chestia asta, până în pânzele albe eu mă văd sănătoasă și prin tot ce am trecut, operație pe cord, la inimă, stomă, nu am mers, am fost paralizată pe partea stângă, mergeam în scaun cu rotile (…) pentru că și lichidul cefalorahidian a fost plin de celule canceroase(…) Vreau să petrec cât mai mult timp cu copiii mei”, a mai spus tânăra, precizând că a făcut transplant chiar de ziua ei.
„Am întrebat la spitalul Balș cum e cu virusul ăsta HTLV. Și mi-au zis că au mai avut un pacient, dar a murit. Am stat izolată o lună jumate acasă din cauza TBC-ului şi apoi am mers direct la Fundeni. Am făcut chimioterapie un an, am fost în Franţa şi mi-au spus că sunt ok, apoi mi-a revenit boala în forţă”, se mai destăinuia Patricia.
„Nimic nu e întâmplător. Și toate complicațiile care au fost, am zis, mai e o lecție, înseamnă că nu am învățat tot, mai e un pas, mai e încă ceva”, declara Patricia încă optimistă. Virusul HTVL se poate lua din transfuzii de sânge, contact sexual sau altă manevră sângerândă.
“Patricia a trecut prin cea mai cumplită perioadă din viața ei! A stat pe un pat de spital aproape opt luni și a slăbit în jur de zece kilograme! Tratamentele chinuitoare cu citostatice au slăbit-o, iar, la un moment dat, organismul ei a fost grav afectat! Culmea, dincolo de problemele de sânge, au venit și complicațiile la nivelul abdomenului și, astfel, a fost nevoită să facă și o operație la stomac! În caz contrar, nu s-ar mai fi putut alimenta și nici hidrata corespunzător!”, au dezvăluit surse, citate de o televiziune din România, potrivit Antena 3.
Fiica lui Marius Țeicu avea doi copii
„Sunt sensibil şi orice chestie care se întâmpla în familie, dacă era cineva bolnav, nu mai puteam să fac nimic. Întotdeauna familia a fost pe locul 1, e singurul copil… tată de fată, mă înţeleg extraordinar, întotdeauna m-am înţeles extraordinar, foarte bine cu ea”, spunea Marius Ţeicu, într-un interviu, fiind devastat de suferința prin care trecea singurul lui copil.
Patricia Ţeicu a fost căsătorită cu actorul Adrian Rădulescu și aveau împreună doi copii, în vârstă de 7 şi 10 ani.
Muzicianul Marius Țeicu s-a născut la 9 mai 1945, la Reșița, dar a copilărit la Timișoara. Compozitor, solist vocal, instrumentist, orchestrator și dirijor, a absolvit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București, specialitatea dirijorat (1963-1968). El s-a remarcat în 1966 ca membru al grupului Dixie 67, devenit Modern grup, alături de Petre Magdin și Marcel Dragomir, iar compozițiile sale, peste 500 la număr (”Am alergat după o stea”, ”Iubire”, ”Doar pacea”, ”Clipe de viață”, ”Da, da, da”, ”O portocală”), marchează cariera unor interpreți de succes ai muzicii ușoare românești, precum Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Romcescu, Carmen Trandafir, Silvia Dumitrescu, Anca Țurcașiu, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Corina Chiriac, dar și repertoriul unor soprane ca Bianca Ionescu sau Daniela Vlădescu. De asemenea, potrivit Agerăres, Marius Țeicu a semnat partiturile muzicale pentru filme artistice de lung metraj, filme muzicale, musicaluri (”Omul care a văzut moartea”, ”Divanul Persan”, ”Micuța Dorothy”), show-uri de televiziune, spectacole de teatru, muzică pentru copii, spectacole de revistă, operetă etc
Citește și: