Mândră de fiica sa, Gwyneth Paltrow a postat pe Instagram o poză cu Apple, care-i seamănă leit. Tânăra, îmbrăcată într-o rochie cu spatele gol, albă, e bucățică ruptă din mama sa, în tinerețe, dar a moștenit câte ceva și de la celebrul ei tată.

Ulterior, a postat și pe Instastory o imagine în care apare alături de fiica sa, îmbrățișate, la petrecerea dată în cinstea acesteia. Mama și fiica sunt ambele îmbrăcate în rochii ușoare, înflorate, de vară și s-au pozat în fața unui gard viu, frumos decorat de sărbătoare.

fata-actriteiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„La mulți ani, fata mea dragă! Sper că știi cât de specială ești și câtă lumină ai adus tuturor celor care au norocul să te cunoască. În special mie”, a scris actrița, printre altele, în postarea dedicată zilei de naștere a fiicei sale.

Moses vine tare din urmă

Pe lângă Apple, Gwyneth mai are un fiu, Moses, în vârstă de 16 ani, tot din căsnicia cu solistul trupei Coldplay, Chris Martin.

Actrița și rockerul britanic au fost căsătoriți între anii 2003 și 2016. În prezent, Gwyneth este căsătorită cu actorul Brad Falchuk, în timp ce Chris Martin și-a refăcut viața alături de actrița Dakota Johnson.

Vezi și Gwyneth Paltrow șochează! De ziua ei, la 48 de ani, s-a pozat goală!

Citește și:

„Asia Express” devine „America Express”. Ce se întâmplă cu cel mai îndrăgit reality show de la Antena1

Alina Sorescu, prima victorie în divorțul cu Alexandru Ciucu. Artista tocmai a făcut anunțul!