Fiica cea mică a fostului fotbalist va putea fi urmărită începând din această săptămână în serialul Adela, produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production pentru Antena 1.

Micuța a venit special în România, însoţită de mama sa, Adelina Chivu, pentru a participa la filmările pentru acest proiect, unde va interpreta un rol-cheie.

244785287_4916487408385124_7794711109803389202_nSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

„Urmăream serialul Adela pe AntenaPLAY de acasă, din Italia şi mi-a plăcut!”, a mărturisit mama Anastasiei, Adelina Chivu, în vreme ce Anastasia a povestit că actoria este visul său: „Tot timpul mi-am dorit să fiu actriţă, mi-a plăcut mult ideea! Mama îmi zice Demi Moore!”, a mai dezvăluit micuţa, care visează ca în timp să ajungă o mare actriţă la Hollywood.

Anastasia va interpreta rolul Dianei, sora lui Lucian (Daniel Nuţă), o fetiţă de 10 ani, născută la New York şi care în prezent locuieşte la internat.

„Este foarte fain aici, îmi place mult şi chiar dacă la început mi-a fost puţin greu şi aveam emoţii, m-am obişnuit repede. În serial sunt o fată de 10 ani, care vine special din America să-l caute pe fratele său, Lucian!”, a dezvăluit Anastasia Chivu.

Alături de Anastasia, din distribuţia serialului de la Antena 1 mai fac parte şi fata lui Marius Lăcătuş, Dominique (Tania) şi fiul lui Ilie Dumitrescu, Toto (Floppy), două personaje care vor interacţiona mult cu Diana.

Deşi adevărul a ieşit la iveală şi Adela a aflat cine este cu adevărat, povestea nu se încheie aici. În continuare, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, noi secrete vor ieşi la iveală, în cadrul celui de-al doilea sezon al serialului produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production. Mai mult, au început deja filmările pentru cel de-al treilea sezon al proiectului care se bucură de o distribuţie de excepţie şi o echipã de producţie cu o vastã experienţã în lumea serialului.

Citește și:

Ce scrie pe certificatul de deces al lui Petrică Mîțu Stoian. Dezvăluirea făcută de sora artistului

Mama lui Mihai Mitoșeru, internată din nou de urgență: ”Este pe tratament pentru AVC”