În luna iunie, Adrian Mutu, soția lui și fiul lor, Tiago, au fost în Republica Dominicană, acolo unde locuiesc fiicele fostului fotbalist, Adriana și Maya, cu mama lor, Consuelo. S-au bucurat împreună de vacanță, dar mai ales de festivitatea de absovire a Adrianei, care a terminat liceul. Imaginile emoționante de atunci au făcut înconjurul Internetului și au atras o mulțime de reacții pozitive.
Acum se repetă povestea, dar pe meleaguri românești, căci frumoasa Adriana a zburat 9000 km și a venit în țara tatălui ei. Fiica cea mare a lui Adrian Mutu se află în România, iar imaginile publicate de mândrul tată pe Instagram sunt superbe. Mutu radiază la brațul fiicei, cu care s-a pozat în fața Casei Poporului. „Bine ai venit în România, dragostea mea”, este mesajul lui Adrian.
Internauții au observat frumusețea adolescentei, dar și asemănarea cu mama ei. „100% Consuelo”, „Ce seamănă cu Consuelo”, „Frumoasă ca mama”, au fost doar câteva dintre reacțiile din online. În schimb, sunt și păreri că Adriana ar fi leită Adrian. „Cred că ea seamănă cel mai mult cu tine! O frumusețe de fată”, a comentat cineva.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9Fiica cea mare a lui Adrian Mutu vrea să studieze în Europa
Fiica cea mare a lui Adrian Mutu a împlinit 18 ani pe 11 iunie și a absolvit liceul „Abraham Lincoln” din orașul La Romana. Cu câteva zile înainte să plece spre țara de la Marea Caraibilor, la festivitatea de absolvire, Adrian povestea despre planurile de viitor ale Adrianei.
“Cea mare are graduation party. Termină liceul. E și ziua ei, pe 11 (n.r. 11 iunie) face 18 ani. Trebuie să mergem toți, să fim alături de ea. Mergem toți. Eu, cu Sandra, cu Tiago, cu Mario. Nu trebuie să fie toată lumea lângă ea? Gândește-te, eu am o relație cu Sandra de aproape 10 ani.
E normal că și copiii mei… Sandra s-a înțeles de la început cu fetele. Erau mici ele, aveau opt ani… Și, încet-încet, și cu copiii, când a venit Tiago, s-au văzut și… Cu Mario se cunoșteau de dinainte. Eu cred că e ceva normal și civilizat. Mai ales că ei acum sunt mari, 22, 18….
E o relație normală Nu avem niciun fel de probleme. Fiecare își vede de treaba lui, dacă avem ocazia să vorbim despre Mario o facem. Și cu Consuelo la fel. Altă problemă, cu fetele, că vor să studieze, acum, în Europa”, a declarat Adrian Mutu pentru Fanatik.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 9Adrian Mutu: „Încerc să-mi văd fetele de două ori pe an”
Într-un interviu pentru podcastul lui Cătălin Măruță, Adrian Mutu a vorbit despre toți copiii lui, dar și despre relațiile cu fostele soții, Alexandra Dinu (43 de ani) și Consuelo Matos Gomez (51 de ani). Mutu nu a ezitat să povestească nici despre fetele pe care i le-a dăruit Consuelo, Adriana (18 ani) și pe Maya (16 ani).
„Eu și Consuelo ne-am cunoscut în Italia, o prietenă comună ne-a făcut cunoștință. Fetele au rămas cu ea, avem o relație ok, super, fără nicio problemă. Ea a decis să stea în țara ei și bine a făcut. La început era ok că eram diferiți. După un timp, când începe să intervină puțină monotonie, e normal când stai mult timp cu o persoană, să fiți diferiți nu ajută deloc relația mai departe.
Mai degrabă merge cu o persoană ca tine, care are aceleași hobby-uri, căreia îi plac aceleași lucruri. La noi nu s-a întâmplat asta și ne-am despărțit”, a explicat Adrian în podcastul lui Cătălin Măruţă. Adrian și Consuelo au fost căsătoriți timp de 8 ani.
„Încerc să-mi văd fetele de două ori pe an, ele stau cu mama lor, în Dominicană”, a mai spus Adrian Mutu. Cu actuala soție, Sandra, Mutu îl are pe mezinul Tiago, născut pe 14 aprilie 2017, iar cu prima soție, actrița Alexandra Dinu, Adrian Mutu îl are pe Mario, în vârstă de 21 ani (născut pe 9 septembrie 2002).
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Imagine rară cu Adrian Mutu și fiicele lui. Ce frumoase s-au făcut Maya și Adriana