Maya devine o domnișoară în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta a împlinit pe 28 august vârsta de 11 ani, iar mama sa a celebrat-o printr-o postare emoționantă.

Cântăreața, care după Maya a mai născut doi copii, a lăsat un mesaj care a înduioșat inimile fanilor, ea numindu-și fiica „cea mai bună prietenă”. Antonia a scris: „Știe că mi-a luat inima pe viață, asta este tot ce contează! 11 ani fericiți pe Pământ, cea mai bună prietenă”. Așa a scris artista, postând și mai multe imagini care au adus zâmbetul pe chipul fanilor săi.

Antonia-si-fiica-saSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Antonia este mamă a trei copii, doi băieți și o fată, pe nume Maya, din prima căsătorie. Artista are o viață de succes și o familie împlinită, însă multă vreme a fost departe de fiica sa, a cărei custodie a obținut-o fostul soț inițial. De curând, cei doi au făcut pace și au decis să împartă custodia, astfel micuța în vârstă de 11 ani va petrece timp atât cu mama, cât și cu tatăl.

Maya a plecat din România când era foarte mică. De atunci, fetița a stat în Italia, la tatăl său. Custodia copilului a obținut-o Castellano inițial, iar după lungi procese s-a ajuns la custodie comună. Chiar și așa însă, fetița celor doi rămâne tot la tată.

Maya nu cunoaște limba română, recunoaște chiar mama ei. „Da, de regulă ne vedem în Italia, acolo unde ea locuiește, dar, de ceva timp, poate să vină și ea în România și mă bucur de fiecare dată că, în sfârșit, se întâmplă acest lucru.

Este un copil vesel, energic, bun, dar în același timp și sensibil. Cum spuneam, e super pasionată de dansuri, face cursuri de dans, am fost să o văd la competiții de dans. Maya vorbește italiană și engleză”, declara la un moment dat Antonia.

Vezi și Alex Velea, despre cum a început relația cu Antonia: ”Ne-au zis ba că i-am stricat eu familia, ba că ea mi-a stricat-o pe a mea”

Citește și:

Cine l-a înlocuit pe Cove la Vorbește lumea? Adela Popescu a revenit în emisiune

L-a iertat, dar există ceva ce nu i-ar ierta niciodată Oana Roman lui Marius Elisei. Vedeta a pus piciorul în prag