Denise Richards a încercat tot timpul să-și țina viața personală departe de atenția presei, însă acum aceasta se află în centrul unui scandal uriaș, după ce fiica ei Sami a făcut acuzații grave la adresa ei.

Într-un video pe Tik Tok, adolescenta a mărturisit în lacrimi că s-a mutat dintr-o „casă a iadului”. „Acum un an eram prizonieră într-o casă în care aveau loc foarte multe abuzuri, mă uram, îmi duceam zile fără să mănânc sau să dorm, era deprimant, uram școala”.

Ulterior, Sami a publicat apoi un alt video în care a apărut zâmbitoare: „Acum. În sfârșit, m-am mutat din casa iadului, am avut o trezire spirituală, dețin două pisici, sunt singură şi fericită, plină de dragoste de sine şi m-am retras de la liceu”.

profimedia-0565607425SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Potrivit presei de peste ocean, ea locuia anul trecut cu mama ei, Denise Richards (50 de ani), dar apoi a decis să se mute cu tatăl ei, actorul Charlie Sheen (56 de ani).

Se pare că Sami nu era deloc încântată de regulile stricte ale mamei ei. O sursă a declarat: „Denise a stabilit reguli normale, pe care orice părinte le-ar stabili, iar Sami nu a vrut să le respecte. Ea vrea tot ce e mai bun pentru fiica ei. Charlie nu a susținut-o pe Denise cu implementarea regulilor. El preferă altă metodă de parenting și Sami a decis că vrea să locuiască cu el. Denise își iubește fiicele foarte mult și suferă cumplit din cauza acestei situații”.

Charlie a confirmat prin reprezentantul său Jeff Ballard că Sam stă cu el și este uimitoare: „Sam e uimitoare. O iubesc pe ea şi pe toţi copiii mei necondiţionat”.

Charlie şi Denise s-au căsătorit în 2002, dar actrița l-a părăsit în 2005, divorțul lor fiind finalizat un an mai târziu. Actriţa a cerut divorţul în timp ce ea era însărcinată în şase luni cu fiica lor cea mică, Lola, acum în vârstă de 16 ani. „Când am rămas însărcinată cu Lola, lucrurile au început să se schimbe rapid”, a spus Richards. „A fost o perioadă întunecată şi toxică”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Ce spune Lavinia Pîrva după ce s-a scris că divorțează de Ștefan Bănică Jr

Cât de bine seamănă Lavinia Pîrva cu mama ei! ”Mă rog la Dumnezeu să te țină sănătoasă și puternică”