O astfel de ocazie rară a fost zilele trecute, când mama și fiica, gătite la patru ace, au ținut să-și salute fanii, împreună.

adina-buzatu-si-fata-eiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Mii de fani le-au apreciat, spunând că arată mai degrabă ca două surori.

Dacă despre Adina Buzatu se știe că este creator de modă, ea nemaiavând nevoie de nicio prezentare, despre fiica să se știu mai puține. La fel de ambițioasă ca mama sa, Sara studiază la Facultatea de Management Hotelier de la Lausanne, Elveția, și în timpul liber lucrează remote la o companie tech din Londra, unde coordonează activitatea Departamentului de Marketing.

Tânăra, care în octombrie împlinește 24 de ani, are foarte clar viitorul structurat în cap, pas cu pas. ”Pe viitor mi-ar plăcea să încep un masterat la Londra în antreprenoriat, însă să vedem cum evoluează situația cu virusul”, declara Sara anul trecut.

Pandemia i-a adus timp de calitate petrecut cu mama sa. Între cele două e o relație foarte strânsă, ele susținând că sunt cele mai bune prietene. ”Cu mama, cred că suntem cele mai bune prietene și avem o relație foarte bună, ea este persoana căreia îi spun tot, mă sfătuiesc de la cele mai mici chestii până la sfaturi vestimentare sau chestii de viață”, mai spunea fiica Adinei Buzatu.

Vezi și De ce e singură Adina Buzatu, la 44 de ani: ”Am nevoie de dragoste, am nevoie de căldură”

Citește și:

Corina Dănilă s-a ales cu o afecțiune gravă pe fond emoțional: ”Din respect pentru publicul spectator şi telespectator, folosesc machiaj şi pe faţă şi pe mâini”

Cum arată Anca Țurcașiu la 51 de ani fără pic de machiaj