EXCLUSIV Marina Almășan, confesiuni amare: "Cel mai puternic am fost judecată pentru finalul casniciei mele cu Victor Socaciu"

Marina, începutul de an este o perioadă de reflecție, de bilanțuri. Cum te-a găsit această perioadă, ce închei, ce te pregătești să începi?

Mă prinde proaspăt “eliberată” din prizonieratul unui ghips (fractură de gleznă), care m-a ținut imobilizată o lună, dar mi-a demonstrat cât de fericită eram pe când puteam umbla, și nu-mi dădeam seama! Ce mă pregătesc să încep? O nouă etapă a călătoriilor mele, a jurnalelor mele de voiaj – o pasiune pe care mi-am descoperit-o de ceva ani și care-mi ține adrenalina în funcțiune, hrănindu-mi pofta de necunoscut. 

Și mă mai pregătesc de vacanța “Rivalilor” – prima vacanță a unui proiect de televiziune care ne-a devenit – mie și echipei mele-  atât de drag și care câștigă, pe zi ce trece, tot mai mulți fani.

Pe 27 decembrie 2022 s-a împlinit un an de când a murit fostul tău soț, Victor Socaciu. Ce amintiri recurente ai din fostul mariaj?

Eu nu aștept date din calendar pentru a comemora lucruri din trecutul meu. Amintirile nu revin în mintea noastră printr-o simplă apăsare de buton. Ele ne însoțesc mereu, mai palide sau mai pronunțate și, din fericire, mintea noastră este un filtru impecabil, reușind să le păstreze doar pe cele frumoase.

Victor va rămâne mereu prezent în traiectoria mea viitoare: am un fecior ce-i poartă numele și pe care și tatăl său și l-a dorit nespus, am cântecele ce mi-au fost dedicate, am cartea în care am adunat anii noștri de căsnicie, am miile de ore de emisiuni și evenimente făcute împreună, am tone de fotografii de familie, de acasă și de prin toate colțurile lumii. Toate sunt în jurul meu și mă refugiez în ele oricand sufletul o cere, nu doar la comemorări.

Dacă ai putea da timpul înapoi, ai schimba ceva din trecutul tău, din viața personală?

Cu toții am schimba câte ceva din viețile noastre, dacă e să le judecăm cu mintea noastră cea de acum. Dar toate întâmplările vieții au avut farmecul lor ATUNCI, cu mintea de ATUNCI, chiar și cu greșelile pe care cu toții le-am făcut; întâmplările vieții au devenit în timp frumoase amintiri sau, în cel mai rău caz, experiențe de viață, din care – fie că recunoaștem, fie că nu – am avut obligatoriu câte ceva de învățat. Dacă ar fi să schimb ceva din această viață, aș face-o, poate, să curgă mai lent și nu atât de repede. Și m-aș bucura mai mult de fiecare din momentele sale.

„Ceasul iubirii… cei 16 ani ai mei alături de Victor Socaciu” este cartea tribut scrisă e tine anul acesta. Ai mai adăuga vreun capitol acestui volum? Sau dacă s-ar mai scrie un capitol, în viitor, ce ai vrea să conțină?

Doamne, cartea nu dezvăluie decât o mică parte a universului nostru – al meu și al lui Victor, al vieții frumoase pe care am dus-o și al lucrurilor extraordinare pe care le-am făcut împreună! Am trecut, e-adevarat, prea “în fugă”  peste sfârșitul umbrit al poveștii noastre. Mulți dintre cei care ne cunoșteau chiar m-au întrebat de ce am fost atât de “blândă” și “iertătoare”.

De ce?!? O dată pentru că se spune că “despre morți – numai de bine”, iar apoi… despre nemernicii rămași în viață…ce să îmi mai răcesc gura? – ei își vor primi oricum pedeapsa de la viață, nu trebuie să-mi bat eu capul cu asta. Așa cum e, cu toate neajunsurile subliniate mai sus, cartea a fost scrisă și punctul a fost pus. Viața merge mai departe.

VEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

În relatiile tale, cine a fost mereu veriga puternică? Cum te vezi tu, când privesti în interiorul tău? În ce a stat mereu puterea ta?

Pun rămășag că din afară pare că eu am fost mereu veriga puternică. Și probabil că, de multe ori, așa a și fost. Spiritul meu organizatoric, dorința de a face lucruri si de a nu accepta niciodată verbul “nu se poate”, tenacitatea și ambiția care dintotdeauna m-au caracterizat, chiar “încăpățânare” i-aș zice – cred că m-au îmbrăcat, în ochii celor din jur – în haina unui om puternic, fără slăbiciuni, un om  căruia îi place să conducă și să dea ordine.

Ei, iată, aici lumea greșește! Sintagma de “femeie puternică”, pusă multora din femeile Prezentului, de fapt nu le reprezintă întocmai. Întrebați o astfel de “femeie puternică” ce anume ascunde sufletul său? Vă spun eu : “oboseala” a fi mereu puternică. Dorința de a mai fi și fragilă, uneori. De a fi ocrotită de cineva care să preia asupra sa greul vieții, loviturile sorții, să ia în locul ei deciziile complicate, să-și asume riscurile. Orice “femeie puternică” ascunde, de fapt, o ființă gingașă, care dorește să fie iubită, răsfățată și protejată.

Care e persoana căreia îi faci confesiuni și cât de mult contează să te asculte cineva fără să te judece, în diverse momente ale vieții?

Foarte multă vreme, principalul meu confident a fost mama. Ea mi-a fost aproape în toate momentele cruciale ale vieții – fie ele vesele, fie triste. Nu pot spune că nu m-a “judecat“ niciodată: mama a fost profesoară și cred c[ avea în sânge să fie severă și să simtă mereu nevoia de a corecta. Dar chiar și atunci când nu era de acord cu deciziile mele, mă susținea și îmi era aproape chiar și atunci cand dădeam greș. Cu timpul, când mama a adăugat prea mulți ani vârstei, am început să “triez” lucrurile pe care i le destăinuiam, pentru că nu vroiam să-i produc suferințe inutile. La bătrânețe, orice lucru mărunt devine apocalipsă!

Țin minte cât de greu mi-a fost să nu-i povestesc mamei despre femeia care dăduse buzna în casnicia mea și a lui Victor, dând-o peste cap: părinții mei l-au iubit foarte mult pe Victor și am întârziat cât am putut, să le povestesc tragedia prin care treceam. Acela a fost, de fapt, singurul moment din viața mea în care, pur și simplu, nu am avut puterea să mă confesez nimănui: nici mamei, nici fratelui meu (un alt confident drag mie), nici prietenei mele, Luminița, regizorul meu artistic și care, de 32 de ani, îmi știe aproape fiecare respirație. E foarte greu să traversezi astfel de cumpene, ținând totul in tine…

Te-ai simțit vreodată judecată prea aspru, în orice aspect al vieții tale?

Oh, da, și încă de câte ori! Am fost judecată, în studenție și nu numai, pentru probleme “de dosar” în care nu aveam nicio vină: pur și simplu mă născusem într-o familie cu “dosar complicat” . Am fost judecată mai apoi pentru că am fost “ucenicul” controversatului om de televiziune Mihai Tatulici – cel care mi-a fost mentor și căruia nu voi conteni să-i fiu recunoscătoare pentru că mi-a dat aripi.

Însă cel mai puternic am fost judecată pentru finalul casniciei mele cu Victor: fără să aibă răbdare să afle motivele reale ale despărțirii noastre, lumea (cu concursul nemijlocit al unei prese dornice de senzațional) m-a judecat nemilos pentru trădare, aflând – abia după ce mă aruncaseră în găleata cu lături – că, de fapt nu eu trădasem, ci eu fusesem cea trădată…

Cu ce te face mândră în fiecare zi fiul tău, Victoraș? Ce îți dorești mai departe pentru el?

Cu prietenia pe care mi-a oferit-o, din momentul în care am rămas numai noi doi, și când am format o “echipă” indestructibilă. Și chiar dacă el acum o iubește pe Ana, știu sigur că în sufletul lui eu voi avea mereu un loc aparte și că oricand îl voi striga, el va fi aici! Chiar și de la capătul celalalt al lumii. Este un bărbat (Doamne, cât de special sună!) de toată isprava, cu un caracter frumos (puțin cam încăpățânat, dar…face parte din vârstă și din vremuri, nu-i așa?), cu o abilitate ieșită din comun de a gestiona situațiile cele mai complicate și de a lua deciziile cele mai corecte.

Probabil că și adolescența sa “fără tată” l-a ajutat să se maturizeze mai repede. Profesional vorbind, este un excelent IT-ist, foarte apreciat și, slavă Domnului, inclusiv din punct de vedere financiar; lucru care mă bucură nespus pe mine, bugetara sa mamă: acum am, în sfârșit, de la cine să mă împrumut, la nevoie!

Fiica ta, Marina, studiază în Franța. Cum scurtezi distanța dintre tine și ea, când nu-i poți fi fizic alături?

Marina a ales să locuiască într-o țara care “rimează” mult mai bine cu sufletul său de artistă. Un șir de dezamăgiri “mioritice” au trimis-o în această pribegie, cu care tare greu m-am obișnuit. Deși relația cu ea nu este, din păcate, atât de strânsă precum cea cu Victor, ținem legătura, o ajut când are nevoie  și…sper ca, după ce se va așeza și ea la casa ei, să pot să-i primesc copiii în vacanțe, iar noi două să recuperăm timpul “pierdut” .

Ești una dintre figurile emblematice din Televiziunea Română, cum ai descrie după atâția ani acest loc? Ce ți-a oferit, în afară de carieră, și ce i-ai oferit, în afară de profesionalismul tău?

Televiziunea mi-a oferit “debușeul” pentru entuziasmul meu, pentru pasiunea pentru gazetăria care m-a mistuit încă din adolescența, pentru nevoia mea de a fi într-o permanentă comunicare cu oamenii. Mi-a oferit notorietatea de care mă bucur și care mi-a deschis atât de alte necesare “uși”, în viața de zi cu zi. Mi-a oferit o a doua familie – cea de la serviciu, în care echipa mea mi-a fost reazem în atâtea momente de cumpănă, dar și părtașă la atâtea bucurii personale. Și nu în ultimul rând, mi-a oferit șansa de a sta de vorbă, “ca-ntre prieteni”, cu atâtea uriașe personalități,  care înainte mă înfiorau doar când le auzeam numele. 

Ce i-am oferit eu Televiziunii Române? Generic: 32 de ani din viața mea. Mai mult de jumătate! I i-am oferit cu dragoste, pasiune și loialitate. I-am oferit câte o părticică din copilăria copiilor mei și câte una din iubirile pe care le meritau partenerii mei. Și puțin și din timpul pe  care meritau să-l petreacă cu mine, acum, la senectute, minunații mei părinți. De la fiecare om drag am furat câte puțin, spre a-i da ei. Și, deși am avut de fiecare dată un sentiment ascuns al vinovăției față de toți cei de mai sus, per ansamblu nu-mi pare rău. Zâmbetul cu care mă întâmpină străinii pe stradă și cuvintele lor calde la adresa mea, sunt cele mai frumoase semne că n-am trecut degeaba prin această fabuloasă profesie…

Ce simți că ai dat prea mult, pe parcursul vieții până acum, și ce nu ai primit destul?

Eu am un suflet slav (și la propriu, nu doar la figurat) și noțiunea de “a da prea mult” este străină de mine. Eu trăiesc pentru a oferi,  și nimic nu mă face mai fericită decât să fac ceva pentru cei din jur, să-i ajut și să-i văd veseli și mulțumiți “din cauza” mea. Dacă aștept să primesc ceva în schimb? Aș minți să spun că nu mă bucur atunci când văd mulțumirea pe chipul celorlalți. Este trofeul cel mai de preț!  În consecință, mă doare nespus când văd cum oameni pe care i-am ajutat la un moment dat ( și nu de puține ori în situații-limită),  peste puțină vreme mă lovesc pe la spate. Ca să răspund punctual la întrebare, voi spune că, în viață,  “nu am primit destulă… CORECTITUDINE”.

NU POT TRĂI FĂRĂ Ne referim la lucruri, nu la oameni, da? Atunci voi spune așa: iPad-ul și internetul dacă sunt alături de mine, nu-mi mai trebuie nimic! Ah,… poate o salată, din când în când!

Marina Almășan: „Eu am aflat de relaţia extraconjugală a lui Victor cam cu un an înainte de scandal”

În anul 2015, Marina Almășan a fost invitată la emisiunea ,,Refresh by Oana Turcu” și a vorbit deschis despre problemele din căsnicie. Tot atunci, Marina Almășan a deschis subiectul infidelității în căsnicie, spunând că ea a fost privită de public ca fiind infidelă, deși lucrurile nu au stat deloc așa. Cei doi au divorțat pentru regretatul artist a înșelat-o pe Marina Almășan cu cea care avea să îi devină a patra soție a lui Victor Socaciu, Brândușa Simion. În acele momente, a izbucnit un conflict între Marina Almășan și Victor Socaciu referitor la fidelitatea din timpul mariajului.

„Viaţa ne aduce în situaţii în care ne pare rău că nu am spus lucrurilor pe nume. Eu am aflat de relaţia extraconjugală a lui Victor cam cu un an înainte de scandal. Am mers şi am vorbit cu ea, i-am spus să-şi vadă de treaba ei, de impresariat. Am vorbit şi cu soţul ei care era preot… Vădit jenat mi-a spus că nu ştie ce să-i mai facă, că nu e prima oară”, mărturisea atunci Marina Almăşan în cadrul unui interviu acordat Oanei Turcu.

Citește și: Marina Almăşan dă din casă: Cine a înșelat în mariajul pe care l-a avut cu Victor Socaciu? Detalii neștiute despre actualul bărbat din viața ei

Citește și: Soția lui Victor Socaciu face dezvăluiri sensibile, la un an de la moartea artistului: „Pe Victor l-aș fi pierdut încă din aprilie”