Irinel Columbeanu a avut succes cu trilogia “Istoriile unui vehement” (Ipocrația, Apofenia și Chintesența), așa că al patrulea volum este aproape de a vedea lumina tiparului. Însă de această data nu Irinel ar fi autorul principal, ci fiica lui, Irina. Astfel, la nici 15 ani, Irinuca ar putea deveni scriitoare, mai ales că are toate datele să fie una de succes. Practic, este vorba despre o colaborare tata-fiică, iar volumul respectiv ar putea fi lansat și în China, țara de origine a lui Mr. Pink, partenerul Monicăi Gabor. Iar asta pentru că cel de-al patrulea volum al lui Columbeanu are ca subiect viața Irinei în America și povestea de dragoste dintre mama ei și milionarul chinez. Dar iată cum i-a adresat Irinel fiicei sale această propunere inedită. Fostul milionar de la Izvorani a detaliat, în exclusivitate pentru “Libertatea pentru femei”, dialogul pe care l-a avut cu Irinuca.

“Căzându-mi lunea trecută ochii peste articolul din MalibuTimes, ce conținea interviul cu Irina, ca să mă edific mai bine cu ceea ce face ea exact acolo la școală (nu-mi prea place să o întreb direct pe ea ca să nu o stresez cu prea multe întrebări), am continuat săpăturile și am dat imediat peste alt articol care explică destul de bine, inclusiv cu video, activitatea ei la MHS (Malibu High-School). Urmărind cele două video incluse în el am rămas impresionat până la lacrimi de empatia pe care o emană și am dedus astfel, fără s-o întreb, și ceea ce înseamnă STEM (Science, Technology, Engineering & Mathematics), ocazie cu care am reușit să mă dumiresc și de ce îmi tot spunea ea că îi place mult la școală matematica.

După lectura primului articol din presa americană, în care Irina se confesa că își dorește să devină neurochirurg sau chirurg cardiotoracic, și în care spunea că își imaginează că mașinile pe care le construiește la robotică sunt pacienții ei, mi-am amintit că îmi spusese că începuse să scrie o carte și că intenționa să o publice pe Amazon. I-am răspuns că eu unul am ales să colaborez cu o editură locală, care să o publice clasic, pe hârtie, și nu cu Amazon, din ezitarea de a urca textul digitalizat pe net, fapt care astfel ar ușura mult eventuala sa piratare.

Totodată, lectura acestui pasaj subliniat din MalibuTimes m-a făcut să îmi dau seama că ea gândește imaginativ, ca un autor, astfel că poate să scrie o carte, drept pentru care i-am și scris pe WhatsApp”, a povestit Irinel, în exclusivitate pentru www.libertateapentrufemei.ro.

Dialog emoționant între Irinel Columbeanu și fiica sa

„«Congratulations for your savvy activity at school and the way u handled the BGCA interview. Bravo!» Iar ea mi-a răspuns: «merci beaucoup». Mă sună pe FaceTime și mă întreabă cum îmi merge cu scrisul cărții (adică al 4-lea volum din colecție, despre care îi spusesem că vreau să mă apuc)

Îi răspund că prost, fiindcă nu prea am inspirație și cu războiul ăsta ezit să mă duc tocmai până la Chișinău pentru a o găsi, mai curând aș veni la Malibu să o văd pe ea, moment în care îmi vine ideea: «Am reținut ce mi-ai spus mai devreme, și anume că ți-ar fi plăcut mai mult dacă volumul 4 ar fi fost o narațiune-ficțiune nouă, cu același personaj (Ili Colbeanu), continuată pe alte meleaguri. În viziunea mea scrierea unei noi cărți mi s-ar părea potrivit a fi făcută de autor în urma unei deplasări la fața locului de desfășurare a acțiunii, pentru mai multă autenticitate, ceea ce ar fi însemnat deplasarea mea în Republica Moldova, unde mi-e teamă să mă duc din cauza războiului ce se prefigurează acolo.

irina-columbeanuSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ținând cont de cele de mai sus, îți lansez o provocare: scri-o tu! (în limba română ca să ne păstrăm publicul țintă de la primele cărți). Îmi permit să îți adresez câteva sugestii: păstrează personajul Ili Colbeanu și pune-te în locul lui, adică al meu, dar cu mintea și ochii Irinei când scrii, la fel cum spui în articolul din MalibuTimes că făceai, ceea ce mi-a dat și ideea propunerii: mă prefăceam că mașina pe care o construiam era pacientul meu și, cu fiecare pas pe care îl făceam, îmi imaginam că eram mai aproape de a salva o viață. Lucru pe care îl făceam atât în realitate, cât și în imaginația mea.

Nu-ți face griji cum va ieși, tu fă doar draftul și trimite-mi-l în Word, îl voi aranja eu. Pe măsură ce-ți scriu mi se concretizează din ce în ce mai bine planning-ul provocării: datorită faptului că azi dimineață ți-am zis că vreau să vin să te văd, mi se pare că venind la tine să te văd am putea cumula ceva soluții la multe dintre opreliștile evocate, locul de desfășurare al acțiunii l-aș vedea Malibu, cu Ili care vine acolo să-și revadă fiica. Tu doar închipuie-ți că ești eu și povestește ce ai vedea că se întâmple prin ochii Irinei și tot ce simți. Ili’s part o să-l completez eu (n.r. partea lui Ili o voi completa eu). Autori ai cărții am figura pe copertă amândoi: Irinel & Irina Columbeanu, cu subtitlul Istoriile unor vehemenți.

Eu mă opresc deocamdată aici, tu ai grijă să parcurgi toate cele 3 cărți scrise de mine, ca să poți intra cât mai bine în atmosfera scriiturii. Rămân în așteptarea reacției tale, după care, în funcție de ea, revin».

Însă, gândindu-mă mai bine, am revenit imediat: «te rog să te gândești bine înainte să te angajezi într-o asemenea aventură care consumă timp și energie, eu aș putea să își rafistolez eventualul text, dar tu ai școală (pe care mi-ai spus că o începi mâine), așa că nu vreau să-ți mănânc din timpul pentru învățătură. Așa că gândește-te bine, oricare ar fi decizia ta eu ți-o voi respecta. Doar să mă anunți, ca să știm care va fi pasul următor»”.

Citește și: Irina Columbeanu, lăudată în presa din America. Fiica lui Irinel și a Monicăi este un mic geniu: „Îmi doresc să devin chirurg cardiotoracic sau neurochirurg”. Cu ce se ocupă la 15 ani

Citește și: Ce mare și frumoasă s-a făcut Irina Columbeanu! Noile fotografii cu fetița Monicăi Gabor i-au entuziasmat pe fani