Libertatea pentru femei: Cosmin, spuneai că ți-a fost dor de platourile de filmare ale televiziunii. Ce s-a întâmplat în răstimpul petrecut între două proiecte?
Cosim Seleși: A fost o perioadă la fel de aglomerată, deoarece m-am axat pe alte proiecte, am produs două filme: „Secretul lui Zorillo” și încă unul care va apărea în cinematografe în februarie. Am avut spectacole și am jucat la teatru. Așa că nu am stat deloc locului.
Pe plan personal, am petrecut mai mult timp cu familia. Iar în toată această perioadă, așteptam proiectul potrivit, am cântărit mult înainte să iau orice decizie.
Ai fost o apariție constantă an de an pe ecranele televizoarelor. Ce te-a ținut în priză și ce te face să revii mereu la televiziune?
Energia aparte pe care o simt când sunt alături de cei de acasă este o emoție specială de care mi-a fost dor cu adevărat. Îmi lipseau platourile de filmare și m-am bucurat să regăsesc o parte din profesioniștii cu care am lucrat și la alte proiecte. Așa că sunt ținut în priză de tot ceea ce înseamnă legătura telespectatori – prezentator – echipă de producție.
Ce te face să bați palma în relațiile de zi cu zi, extra-profesionale, și ce te-ar face să ”anulezi un contract”?
Când simt că am încredere în oamenii cu care pornesc la drum, când realizez că proiectul mi se potrivește și că este aproape de valorile mele, atunci cu siguranță… bat palma!
E foarte ușor să spun ce m-ar face să anulez un contract: lipsa de respect.
Ce-ți menține energia la nivel debordant mereu, care sunt lucrurile care te încarcă cel mai mult?
Oamenii din jurul meu – dacă ei sunt triști și eu le aduc zâmbetul pe buze, mă încarcă incredibil. Îmi place să îi energizez, chiar și când este mai greu și lumea este obosită. Acum când plouă afară și e vremea mai urâtă, partea a asta toamnei, mă demoralizează total. Dar chiar și așa, când merg la un proiect – teatru, tv, pe platourile de filmare, îmi place să vin cu o energie foarte bună și să simt că totul se schimbă când ajung acolo.
Când ești în pericol să-ți pierzi simțul umorului, care sunt circumstanțele care îți amenință tonusul? Un actor ”are voie” să resimtă acest lucru?
Da, un actor are voie să resimtă așa ceva. Cu toate acestea, nu trebuie să lași emoțiile și factorii externi să îți schimbe starea și să le transmiți celor care te urmăresc așa ceva. Practic, când ai urcat pe scenă, totul trebuie să fie diferit. D-asta e frumoasă meseria asta. Pentru două ceasuri și tu și spectatorul îți schimbi total starea.
Un lucru mai puțin plăcut care ți s-a întâmplat recent și care s-a transformat în ceva benefic, în final, ne poți aminti?
Nu aș putea nominaliza ceva anume, dar vorba cu ”orice picior în fund e un pas înainte” este adevărată. Este important cum direcționezi tu lucrurile, tu poți controla ce ți se întâmplă. ”Semeni bine, bine culegi” cred că funcționează. Totul ține de cum îți focalizezi tu energia.
Lumea te asociază mereu cu bonomia, cu buna dispoziție, dar când este Cosmin Seleși aspru și sobru?
Uneori, în relația cu copiii mei, sunt mai aspru și mai sobru, nu în sensul rău, dar sunt mai hotărât. Mă gândesc mereu la binele lor și atunci e important să fiu obiectiv. La fel și în business.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9Ce ai învățat cel mai recent de la copiii tăi și ce ai aduce din copilăria ta într-a lor?
Din copilăria mea într-a lor aș aduce bucuria de a ieși afară să mă joc cu ceilalți copii în fața blocului, fără telefoane și alte distrageri. Aș juca toate lucrurile frumoase de care-mi amintesc cu drag: ”Țară țară, vrem ostași”, ”Hoții și vardiștii”. Au fost niște vremuri ale mele, ei le au pe ale lor. De la ei învăț tocmai acest lucru – că fericirea poate apărea și în alte moduri.
E ceva ce n-ai avut curajul s-o întrebi pe soția ta?
Nu, eu și soția mea nu avem secrete. Este persoana cu care mă sfătuiesc de fiecare dată, avem și o prietenie adevărată, discutăm orice. Asta mi se pare foarte important, încrederea pe care o am în tot ceea ce spune ea.
Ai o carieră bogată în teatru și în film, care sunt proiectele tale cele mai dragi și la ce visezi?
Proiecte dragi sunt toate filmele pe care le-am produs cu Alin Panc și Sandu Pop. Și visez să mă întorc la Cannes cu un film. Simt că mai am multe de spus în ceea ce privește filmul, mai ales ca actor (cred că abia sunt la mijlocul carierei). Asta e frumusețea meseriei, poți profesa pănâ când vrei tu.
Dacă ai inventa un cuvânt care să te descrie, care ar fi acela?
Seleșindupătine! (râde)
NU POT TRĂI FĂRĂ: Soția, copiii, scena, energia celor care ne urmăresc. Nu vreau să mă gândesc la lucrurile materiale, ci la cele care mă încarcă cu adevărat.
Cu ce se ocupă soția lui Cosmin Seleși
Cosmin Seleși și soția sa, Irina, s-au cunoscut în trafic, pe Magheru, în urmă cu 13 ani, potrivit Click.ro. Irina (36 de ani) şi Cosmin Seleşi (45 de ani) au un băieţel de 12 ani, pe nume Tudor Nicolae, şi o fetiţă Ana Ilinca, în vârstă de 5 ani. „Ne-am văzut la ceai, am schimbat numere de telefon. În perioada aceea ea era însoțitor de bord. Lucrurile s-au legat. S-a mutat la mine, iar acum avem doi copii minunați”, povestea Cosmin, la podcastul „Acasă la Măruță”.
Cosmin și Irina au lucrat mulți ani împreună, căci ea a făcut parte din echipa de make-ul a emisiunii „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, fostul loc de muncă al prezentatorului.
Citește și: Copilul lui Cosmin Seleși, diagnosticat greșit cu sindromul Down: ”Bătea copiii și nu mă înțelegeam cu el”