Alexandru Papadopol se întoarce la PRO TV. Actorul este polițist în cel mai nou serial de comedie, „Brigada Nimic”

Dar pe Alexandru Papadopol lumea are doar senzația că îl știe, pentru că mai are multe de spus. Nu consideră că are o carieră (producțiile de mai sus fiind doar câteva în care a jucat) încă. Disciplinat, acceptă roluri și se achită cum poate/simte mai bine de menirea sa în film sau serial și nu-și pune țeluri. Recunoaște, însă, că nici actoria nu e ca alte profesii. “Actoria este colț cu nebunia, important este să nu dai colțul!”, și-a reamintit el o vorbă a marelui Dem Rădulescu, cel care i-a fost profesor la UNATC.

Dar și când un nume greu din această lume, cum e regizorul Lucian Pintilie, te complimentează pentru un rol se cheamă că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Recunoaște umil și nu prea că a fost cel mai frumos compliment primit pe partea profesională vreodată.

Alexandru Papadopol recunoaște deschis că a ajuns actor din întâmplare, dar, în același moment, e în stare să afirme, fără drept de apel: ”Singurele lucruri pe care eu nu le regret în viața asta sunt două: în primul rând, faptul că sunt tatăl Ruxandrei, fetița mea, și în al doilea, că m-am făcut actor”.

Ocazie cu care ne-a spus și care este talentul neștiut al fiicei sale adolescente. ”S-ar putea chiar ca fiica mea să fie mai artistă decât mine!”, ne-a spus el într-un interviu care-i dezvăluie o față neștiută a personalității.

Și ne-a mai spus ceva: că, înainte de actorie, a lucrat într-un service auto unde i-a și plăcut și chiar era priceput, dar și într-o redacție de ziar, la Cotidianul, pe vremea când patron era regretatul Ion Rațiu.

Dar iată-l în 2024 jucând într-o comedie cu polițiști, un serial menit să ne descrețească frunțile în primele zile lucrătoare ale săptămânii, o producție care aduce zâmbete și care deja se bucură de audiențe frumoase. Un serial făcut cu bucurie! Și asta se vede!

Libertatea pentru femei: Deja te vedem în noul serial de la Pro TV, „Brigada Nimic”. Spune-ne câte ceva despre serial. Cum l-ai descrie în câteva cuvinte, pentru cei care nu au apucat încă să-l urmărească?

Alexandru Papadopol: Aș putea să spun multe, foarte multe despre acest serial, dar mă voi rezuma în a caracteriza acest produs ca fiind o comedie de succes care a fost filmată cu mult entuziasm.

– De ce ai spus ”da”? Cu ce te-a cucerit?

Am spus “Da” și am fost chiar onorat să joc în acest serial, pentru că mi-a plăcut mult scenariul, poveștile sunt extrem de amuzante și, bineînțeles, m-am bucurat foarte mult că filmez cu colegi și prieteni. De asemenea, un rol important l-a avut și faptul că acest serial este difuzat de PRO TV – asta este o garanție că el va fi foarte bine promovat și că va ajunge la o audiență mare.

– Personajul tău te-a pus în vreo postură incomodă sau neașteptată? Ce-a trebuit să faci ca să fii credibil și poate nu ți-a fost tocmai simplu?

În general, personajele bine scrise, bine articulate, te pun numai în posturi neașteptate. A fi credibil, într-un personaj, este o muncă de anduranță, iar actorul este dator să trateze fiecare cadru, fiecare dublă cu maximum de seriozitate.

Cu siguranță, tot contextul global aparține regizorului care are o privire de ansamblu. Datoria noastră ca actori este să tratăm fiecare dublă foarte serios și în felul acesta, construcția personajului este formată din bucăți mici care, puse laolaltă, constituie un caracter.

brigada-nimic-2SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

– Ai în spate o carieră la care mulți visează. E ceva ce nu ai bifat și ți-ai fi dorit?

Cred că acest termen de “carieră” este, în zilele noastre, considerat ca fiind un termen venit din altă epocă. În ziua de astăzi nu prea se mai vorbește despre carieră. Chiar dacă nu mai sunt o “tânără speranță” a actoriei și am ajuns la o vârstă respectabilă, încă nu pot să spun că am făcut atâtea roluri importante, încât să consider că se poate discuta despre o carieră.

Dacă mă gândesc la marii noștri actori, la care eu m-am raportat din plin, precum Dem Rădulescu, Ștefan Iordache, Victor Rebengiuc; acest cuvânt, în ceea ce mă privește, capătă semnificații hilare. Adică, n-aș putea nici măcar să mă gândesc că aș avea un parcurs ca al celor menționați. Încerc doar să, așa cum îmi spunea un actor puțin mai în vârstă ca mine, dar foarte talentat, îmi spunea: “Domne, ei erau din altă ligă, noi sigur că trebuie să fim punctuali și să știm textul, după aceea, putem spera și la o carieră”.

Dacă mai e ceva de bifat? Cu siguranță! Eu nu mi-am dorit să joc rolurile pe care le-am jucat, din simplul motiv că am înțeles că toată condiția actorului este de a fi distribuit, și-anume, e destul de periculos să îți dorești cu ardoare să joci un anumit rol pentru că este foarte posibil ca un regizor să nu te considere potrivit pentru rolul respectiv. De aceea, trebuie doar să fii serios și să fii dedicat rolurilor care ți se oferă.

– E cineva cu care ți-ai fi dorit să colaborezi și încă nu s-a întâmplat?

Am jucat cu foarte mulți actori din generații diferite, unii dintre ei chiar din Generația de Aur a teatrului și filmului românesc și m-am bucurat mult de fiecare poveste care mi s-a întâmplat. Cred că sunt norocos din punctul acesta de vedere că am cunoscut mari actori, pe care de multe ori îi vedeam când eram copil la televizor. Este chiar un privilegiu pentru mine, cred că am simțit același lucru pe care îl simțeau tinerii fotbaliști care încă îl mai prindeau pe Hagi în activitate și deveneau colegi cu el la Echipa Națională sau la echipa de club.

– Ai un actor preferat? De aici, dar nu numai?

E o întrebare grea, dacă stau să mă gândesc la actorii români, sunt foarte mulți actori talentați. Atât actori în vârstă, dar și actori tineri.

Există extrem de mulți actori tineri talentați cu care mi-a făcut plăcere să joc. Dacă stau să mă gândesc la un actor preferat, sigur mă gândesc la Dragoș Bucur, pe care îl consider un actor extrem de talentat, iar prezența lui se leagă de începuturile mele în ale actoriei. Am jucat împreună în Marfa și banii.

Iulian Postelnicu cu care am jucat în Brigada Nimic și am făcut un film împreună în regia lui Andrei Cohn, se numește Arest și este unul dintre filmele emblemă ale cinematografiei românești actuale.

Și bineînțeles, Andi Vasluianu, cu care am jucat în Acasă la tata, și cu care am colaborat excelent. Sunt mulți, nu aș vrea să mă hazardez și să dau o listă lungă de actori. Am spicuit câteva colaborări care pentru mine au însemnat foarte mult și vorbim de niște actori care m-au ajutat pe mine mult, niște parteneri extraordinari.

– Care este filmul, serialul sau spectacolul cu care te mândrești cel mai mult?

În toți acești ani (joc din 1999, atunci am filmat primul film, Marfa și banii), am jucat în multe filme, seriale și spectacole, este greu să fac o categorisire pentru că am lăsat o parte din mine în fiecare rol. Așa se și spune, dacă ai mai mulți copii, este bine să nu faci diferențe între ei. De aceea, nu voi răspunde la întrebarea asta. Presupun că există un top personal subiectiv, dar e greu de pus în cuvinte.

– Care e cel mai important premiu sau distincție care ți s-a acordat până acum?

Cred că cel mai important premiu este Premiul Uniunii Cineaștilor, pe care l-am luat pentru filmul Occident, în regia lui Cristian Mungiu, acum ceva timp.

De asemenea, mă gândesc că am avut onoarea să fiu premiat la Festivalul de Film de la Salonic și din juriu făceau parte unele dintre marile personalități ale filmului mondial ca: Nuri Bilge Ceylan, John Boorman, Pawel Pawlikowski. Când astfel de oameni îți dau premiul pentru cel mai bun actor, te poți gândi că ai facut un rol bun.

– Dar cel mai frumos compliment pe partea profesională?

Mi s-a mai întâmplat să primesc complimente din partea profesioniștilor, dar când m-am întâlnit cu marele regizor Lucian Pintilie, eram odată la teatru și eram spectatori amândoi și ne-am întâlnit așa, față-n față, și dumnealui m-a felicitat pentru rolul făcut în filmul Marfa și banii. N-am să uit niciodată lucrul acesta, el a fost un fel de “naș” al filmului.

Filmul respectiv fusese oprit de către producători care nu înțelegeau geniul lui Cristi Puiu și a fost salvat de Filmex și Lucian Pintilie. Dacă el nu ar fi depistat valoarea acelui film, presupun că Marfa și banii ar fi rămas mult și bine în niște pivnițe ale Centrului Național al Cinematografiei și pelicula s-ar fi degradat.

– Cum se împacă afacerile cu prietenia, ținând cont că ai, împreună cu Dorian Boguță și cu Dragoș Bucur, o casă de producție și o școală de actorie? Ați testat vreodată proverbul ”frate, frate, dar branza-i pe bani”?

Nu cred că ne-am certat vreodată, ba dimpotrivă ne-am ajutat și ne-am susținut. În general, într-o afacere sunt doi acționari, așa se spune întotdeauna, că trei acționari se ceartă. Dar cazul nostru să spunem că a fost unul special.

Cred că toată colaborarea noastră se bazează în primul și primul rând pe un respect profesional deosebit și trebuie să recunoaștem, cel care a fost cu inițiativa și cel care a fondat această școală de film a fost Dragoș Bucur. Dacă este să ne raportăm corect la lucruri, el este cel care ține afacerea în picioare.

– Când ați simțit că încrederea dintre voi s-a sudat 100% și că puteți fi mai mult decât colegi în aceeași industrie? Există un moment-cheie al prieteniei voastre?

Pot spune că suntem doar prieteni și atât! De asemenea, e important de menționat faptul că noi am avut și succes cu această școală de actorie – la un moment dat era una dintre cele mai căutate școli de actorie din țară. Școala Actorie de Film s-a transformat și în casă de producție.

În momentul în care ai succes alături de niște oameni, prietenia se cimentează, dar eram prieteni dinainte. Toată colaborarea noastră s-a bazat pe prietenia inițială, pe respectul profesional și mai apoi pe parteneriatul de business.

– Ni-i poți descrie pe Dragoș și pe Dorian, altfel decât îi cunoaștem noi, ca actori?

Nu. N-am ce să completez mai mult. Sunt actori talentați și oameni de cuvânt. Acești doi oameni pe mine m-au ajutat foarte mult prin prezența lor în viața mea.

– Îți mai amintești de ce ai luat drumul actoriei? Ai regretat vreun moment?

Atunci când eram mic, ca toți copiii de pe vremea lui Ceaușescu, mă uitam la televizor și îi vedeam pe marii noștri actori jucând. Cred că orice copil își dorea în sufletul lui, ca o dorință intimă a copilăriei, să se facă actor. Doar că, la vremea respectivă se știa că la teatru există doar 2-3 locuri și că este o concurență acerbă, sute de oameni pe loc. Acesta era un lucru destul de descurajant.

Am ajuns actor din întâmplare, ușor-ușor mi-am dat seama că îmi place această meserie, că îmi place această lume, că îmi place spiritul care guvernează meseria asta și după aceea nu am mai putut să trăiesc fără să îmi doresc să fiu pe scenă sau în fața camerei de filmare.

Dacă am regretat vreun moment? Ca orice om, am și eu regrete în viață, dar singurele lucruri pe care eu nu le regret în viața asta sunt două: în primul rând, faptul că sunt tatăl Ruxandrei, fetița mea, și în al doilea, că m-am făcut actor.

– Cum vedeai atunci această menire și cum o vezi acum? S-a schimbat ceva?

E o întrebare bună cred că foarte multe lucruri s-au schimbat, unele în bine, altele în rău, dar atunci când ești pe scenă, în fața publicului, sau în fața camerei de filmat nu mai contează multe lucruri, ci doar asumarea și faptul că poți să te exprimi.

S-au schimbat multe în țara asta, în lumea asta, au apărut rețelele de socializare, au apărut produse noi, trend-uri noi, dar adevărul actoricesc presupun că nu se va schimba vreodată, chiar și atunci când va apărea Inteligența Artificială.

– Acum, dacă ai avea 18 ani, ai merge pe același drum sau ai alege altceva? Ce anume (dacă e cazul)?

Când ai 18 ani, toate drumurile sunt deschise, presupun doar că nu te mai poți apuca serios de un sport de performanță, în rest, orice fel de drum îți este deschis.

Am încercat și altceva, dar mă bucur mult că m-am “auto-deturnat” către actorie. Știu că din meseria aceasta se trăiește destul de greu, că mediul, câteodată, este viciat, dar cred că meseria asta îți oferă șansa să te descoperi, să te cunoști și să îți exprimi emoțiile într-un context potrivit. La sfârșitul vieții, cred că astea sunt lucrurile cu adevărat importante.

– Ai sfătui sau nu tinerii să o ia pe acest drum?

Greu de spus. Sincer, îmi dau seama că fiecare om, teoretic, își alege drumul, dar sunt și unii oameni care pur și simplu sunt “aleși” de drum.

Nu știu ce să spun, o să fac o mărturisire: am văzut mulți oameni la școala de actorie de 30-40 și ceva de ani care au venit la școala noastră de actorie tocmai pentru că simțeau nevoia să își exprime sentimentele și emoțiile. Destul de mulți au vrut, când aveau 18 ani, să dea la actorie, dar nu au fost lăsați de părinți sau le-a fost sugerat că ar fi bine să facă o facultate serioasă. Acesta este un text clasic al părinților: “Domne, trebuie să faci o meserie serioasă!”. Dar, după ce și-au construit cariere, după ce au călătorit etc. – adică au devenit efectul unei meserii serioase, au simțit nevoia să se întoarcă la ei înșiși.

Nu știu dacă lucrul acesta este valoros sau trist, dar să știi că am văzut la unii dintre ei tristețe în ochi și chiar regretul că atunci când au fost tineri nu au avut curajul să facă ceea ce și-au dorit ei, în sufletul lor, cu adevărat.

Nu știu dacă e bine sau nu, dar oricum, este o problemă de discutat. E destul de dificil de pus degetul pe rană. Deci, răspunsul este că nu știu dacă aș sfătui pe cineva să o ia pe drumul ăsta.

– Dacă fiica ta ți-ar spune că vrea să devină actriță, ce ai spune?

Bună întrebare! Menirea oricărui părinte este să-și susțină copilul necondiționat pe drumul lui. Poate să-și dorească să devină orice, eu voi încerca să fiu prezent și să o ajut atât cât pot!

– Crezi că are ce îi trebuie pentru această meserie? În ce zonă ți se pare talentată sau pricepută?

Eu nu îmi dau în general cu părerea despre talentul oamenilor, mai ales în cazul în care sunt subiectiv 100%. Pot să vă spun doar atât: este elevă la Liceul Tonitza și desenează foarte bine. S-ar putea chiar ca fiica mea să fie mai artistă decât mine!

– De fapt ce îți trebuie ca să devii actor?

Sunt multe elemente, dar cred că singura constantă este bucuria de a fi în fața oamenilor sau de a fi în fața camerei. Meseria asta se leagă foarte mult de fericirea de a o practica.

– Te ajută actoria să vezi altfel viața?

Se pare că am parte de întrebări bune la acest interviu!

Complicat… Aș spune că totuși sunt lucruri diferite, dacă pe scenă ție ți se cere să reacționezi la ceea ce se întâmplă în fața ta, iar emoția este pusă la mare preț, cred că în viață este bine să înțelegi, să analizezi și să răspunzi și nu doar să reacționezi emoțional. Sigur că actoria te ajută să înțelegi mai bine personaje, tipologii și eventual acțiuni omenești. Dar, cred că lucrurile trebuie nuanțate și diferențiate.

– Cum faci să ieși din pielea personajului? Ai o metodă de a te reculege, de a te relaxa?

Nu există pielea personajului! Este doar o expresie aproape nefericită. În ceea ce privește metode de a te reculege și a te relaxa, o să dau doar un citat din Dem Rădulescu pe care ni-l spunea la clasă: “Actoria este colț cu nebunia, important este să nu dai colțul!”.

– Cum arată vacanța perfectă pentru tine? Ai vreun loc, în România, unde te simți ”ca peștele în apă”?

În România îmi place foarte mult la mare, dar nu când este lume multă, adică nu vara. Ador 2 Mai sau Vama Veche în octombrie, noiemnbrie – mi se par lunile perfecte pentru a găsi liniștea necesară acolo.

Nu prea îmi place să merg în vacanțe. De asemenea îmi place foarte mult Bucureștiul toamna sau primăvara, este un oraș foarte frumos.

Bineînțeles că merg la mare, la munte, orașele din Ardeal îmi plac mult. De asemenea am niște prieteni buni în Bucovina, unde merg destul de des. De la o anumită vârstă cauți liniștea. Mai ales pentru un om care muncește mult, liniștea este importantă.

– De-a lungul vieții, a fost vreun moment când, din diferite motive, ai făcut și altă meserie?

Da, țin minte că în liceu am lucrat o vară întreagă la un service auto care repara Oltcit-uri și începusem chiar să am abilități în sensul ăsta. Am pornit de la spălat piesele de schimb cu benzină și le pregăteam și am ajuns în două luni jumăte destul de priceput. Țin minte că mi-a plăcut.

De asemenea, am mai lucrat la Ziarul Cotidianul, patron atunci era Ion Rațiu, și am lucrat vreo 3-4 luni corector. Și acolo au fost niște vremuri frumoase și țin minte că era un mediu intelectual destul de elevat. Mi-a prins bine!

– Ce e cel mai important pentru tine?

Să am puterea să trăiesc viața așa cum e ea. Să am un echilibru emoțional bun și în felul acesta să îi ajut pe cei pe care îi iubesc.

Vezi și Interviu EXCLUSIV Alexandru Papadopol: ”Viața a luat deciziile cele mai bune pentru mine”

Citește și:

Ce vedete au vizitat MoBU 2024, marele târg de artă contemporană din București. Imagini cu actrițele prietene, Adela Popescu, Laura Cosoi, Ada Condeescu și Elwira Deatcu

Lili Sandu, mesaj superb de ziua ei! Vedeta a împlinit 45 de ani și a dezvăluit un mic secret din trecutul ei

Urmărește-ne pe Google News
PE ACELAȘI SUBIECT
   
Parteneri
Parteneri
Vedete
Parteneri
Parteneri
Parteneri
Horoscop