Eurovision 2017. Finalștii României în concurs
Din cei 10 finaliști rămași în concurs, câștigători în urma votulurilor publicului au fost Ilinca Băcilă și Alex Florea cu piesa „Yodel It”.
Artiștii care au cântat în finala Eurovision România au fost, în ordinea apariției: Ana Maria Mirică, cu piesa „Spune-mi tu”; Ilinca feat. Alex Florea, cu „Yodel It”; Eduard Santha — „Wild Child”; Xandra — „Walk on By”; Mihai Trăistariu (Mihai) — „I Won’t Surrender”; Maxim, alături de Nicolae Voiculeț — „Adu-ți aminte”; Tavi Colen și Emma, cu „We own the night”; Instinct — „Petale”; Ramona Nerra — „Save Me”; Cristina Vasiu — „Set the Skies on Fire”.
Piesa câștigătoare a obținut 10.377 de voturi dintr-un total de 31.694
Ilinca Băcilă și Alex Florea au obținut și punctajul maxim din partea juriului pentru interpretarea piesei „Yodel It” în semifinală.
Cântecul „Yodel It” este un mix de elemente pop, hip hop, yodeling și are influențe rock.
Piesa a fost compusă de Mihai Alexandru, pe versurile textierei Alexandra Niculae.
Ilinca Băncilă este cunoscută publicului și în urma participării la Vocea României 2014.
Alex Florea a mai participat la Vocea României 2015 și X Factor 2014. El este vocalist, dar și actor.
Pe locul al doilea, în preferințele publicului a fost Mihai Trăistariu cu piesa „I Won’t Surrender” ce a adunat 5.201 voturi.
Pe locul al treilea s-a clasat Instinct cu piesa „Petale” – 3.063 voturi.
Locul al patrulea este ocupat de trupa lui Adrian Sînă – Maxim cu piesa „Adu-ți aminte” feat Nicolae Voiculeț – 2.801 voturi.
Locul cinci este ocupat de Xandra cu piesa „Walk on by” – 2.556 voturi.
Pe locul șase se află Cristina Vasiu cu piesa „Set the skies on fire” ce a acumulat 2.222 voturi.
Locul șapte este ocupat de Ramona Nerra cu piesa „Save Me” – 2.102 voturi.
Pe locul opt s-a clasat Eduard Santha cu piesa „Wild child” ce a adunat 1.331 de voturi.
Locul nouă a fost ocupat de Tavi Colen și Emma ce au cântat „We own the night” – 1.128 de voturi.
Ultimul loc, pe poziția zece, se află Ana Maria Mirică cu a ei piesă „Spune-mi tu” ce a acumulat numai 913 voturi din partea publicului.
Câștigătorii Eurovision România 2017 Ilinca și Alex Florea au primit din partea organizatorilor un cec în valoarea de 5.000 de euro care să-i ajute la pregătirea show-ului de la Kiev.
Eurovision 2017 Kiev
Anul acesta, concursul muzical Eurovision se desfășoară sub sloganul „Celebrate diversity”.
România va intra în concurs în prima partea a celei de-a doua semifinale, programată pe 11 mai 2017.
Eurovision 2017 – Împărţirea ţărilor participante pe semifinale
• Semifinala 1 – prima parte: Muntenegru, Finlanda, Georgia, Portugalia, Belgia, Suedia, Albania, Azerbaidjan, Australia;
• Semifinala 1 – partea a doua: Cipru, Slovenia, Armenia, Moldova, Cehia, Letonia, Islanda, Grecia, Polonia;
• Semifinala 2 – prima parte: Macedonia, Malta, Olanda, Serbia, Danemarca, Rusia, România, Ungaria, Austria, Irlanda;
• Semifinala 2 – partea a doua: Elveţia, Estonia, Israel, Bulgaria, San Marino, Lituania, Croaţia, Norvegia, Belarus.
Finala Eurovision Song Contest va avea loc pe 13 mai, la International Exhibition Centre din Kiev, Ucraina.
Mai multe detalii, precum şi Regulamentul oficial al Selecţiei Naţionale pot fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.