Roxana Vancea, în vârstă de 30 de ani, va deveni mamă pentru prima oară, după ce în urmă cu doar câteva luni, aceasta a declarat că ea și Dragoș își doresc un copil cât mai curând.

Roxana Vancea va deveni mamă pentru prima oară la 30 de ani. Ea a anunțat că este însărcinată și trăiește cele mai frumoase clipe.

Roxana Vancea s-a căsătorit civil cu Dragoș Paiu, în urmă cu un an și cinci luni, în decembrie 2019, la doar o lună după ce a fost cerută în căsătorie. Deși toată lumea aștepta să anunțe data nunții, cei doi au făcut pasul în mare secret, iar acum au anunțat că vor deveni părinți. Frumoasa brunetă este însărcinată în trei luni și jumătate.

Roxana Vancea și Dragoș Paiu s-au căsătorit. Primele imagini de la Starea CivilăSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Soțul vedetei mai are un băiețel dintr-o relație anterioară, cu care Roxana se înțelege perfect.

„Dragoș e foarte fericit, ne-am dorit mult asta. El a renunțat șapte luni să mai ia suplimentele pentru sală. Ne-am făcut analizele amândoi și am și aflat că am rămas însărcinată. S-a întâmplat foarte repede. Înainte am făcut teste de ovulație. Eu, în trecut, când mă îngrășasem, am avut probleme cu ovulația. Am făcut nu știu câte teste, două-trei odată, au ieșit toate pozitive. Așa l-am anunțat: era pe canapea și m-am dus cu testul la el”, a declarat Roxana Vancea, la emisiunea Teo Show de la Kanal D.

„După ultima ecografie sunt 70% șanse să nasc un băiat. Problema a fost că s-a întors cu spatele, așa stă el. Mi-a fost rău în prima lună când am rămas însărcinată. Aveam grețuri. După două luni, nu am mai avut nimic. Nu mai am voie să fac abdomene. Medicul mi-a zis că în trimestrul doi o să mă simt ca o femeie normală, iar în trimestrul trei va fi mai greu. O să am dureri de spate pentru că mi-au crescut foarte mult sânii și eu sunt foarte slabă ”, a mai declarat viitoarea mămică.

Roxana Vancea, despre relația cu fiul soțului ei Roxana Vancea și Dragoș s-au căsătorit civil în 2019 și au o relație așa cum și-au dorit. Soțul vedetei mai are un băiețel, Milan, dintr-o relație anterioară, cu care Roxana se înțelege perfect.

. Cât despre Milan (n.r – băiețelul soțului), îl ador, mă înțeleg de minune cu el, am o relație foarte faină. Mergem împreună peste tot, petrecem mult timp împreună, mergem la sală, la gimnastică. El iubește foarte mult dinozaurii și am descoperit o asemenea locație unde mergem destul de des, pentru el. Pentru că vedem că îi place foarte mult și asta ne bucură”, declara recent Roxana Vancea.

Roxana recunoaște că a trăit coșmarul vieții ei, în urmă cu câțiva ani, după ce s-a îngrășat 12 kilograme într-o vară. Îngrășarea sa nefireasca nu s-a produs în urma unei perioade de neglijență, ci a apărut ca urmare a unei afecțiuni medicale îngrijoratoare și a unor dereglări hormonale.

Ea a fost diagnosticată cu sindromul ovarelor polichistice, dar cu un tratament natural și un regim de viață echilibrat si sute de ore petrecute în sala de fitness, efort și o ambiție de neclintit, Roxana a reușit să câștige lupta împotriva kilogramelor. Din cauza acestui sindrom, Roxana nu avea ovulație și nu reușea să rămână însărcinată.

Vedeta a postat pe contul de Instagram o fotografie colaj, în care le-a arătat fanilor cum arăta în trecut și cum arată acum. Schimbarea este, cu adevărat, vizibilă și spectaculoasă.

Citește și:

Irina Nicolae, dezvăluiri emoționante despre fiica ei. La doar trei ani vorbește deja trei limbi

Loredana Chivu l-a dat în judecată pe medicul care i-a mutilat posteriorul. Ce despăgubiri cere