Invitat la Podcastul lui Damian Drăghici, Emil Rengle a povestit despre participarea sa, de anul trecut, la ediția specială a concursului „America’s got talent: The champions”. Pe scena de talente, a dansat purtând tocuri și un costum din latex roșu, împreună cu alte două dansatoare, pe celebra melodie a cântăreței Billie Eilish, „Bad Guy”. Doi din cei patru jurați, Simon Cowell și Howard Mandel, i-au dat câte un X, iar Heidi Klum și Alesha Dixon l-au încurajat pe Emil Rengle pentru momentul artistic, recunoscând că este greu să mergi pe tocuri, cu atât mai mult să dansezi.

După revenirea în țară, artistul recunoaște că nu va uita niciodată prima săptămână la revenirea în România, atunci când s-a confruntat cu un val de critici: „când mă întreabă lumea ce părere am despre hate, eu nu-i aud. Asta m-a învățat prietena mea bună, Dana Budeanu”, și-a amintit el.

Dansatorul a povestit cum a fost contactat de către echipa de producători a emisiunii „America’s got talent”, pentru a participa alături de alți artiști care au luat locul întâi în țările lor: eu am câștigat ‘Românii au talent’ cu un mesaj. În America, s-a întâmplat diferit. Nu mi-am ascultat nici măcar echipa. Am uitat de mine. Eu nu am dansat pe piesa pe care mi-au montat ei. Eu am fost un instrument. Au trebuit să bifeze un rol cu acest personaj venit din România, i-a explicat Rengle lui Damian Drăghici.

Artistul și-a propus să facă un spectacol autentic, însă i-a fost refuzat momentul:mi-ar fi plăcut extrem de mult doar ideea să fiu în fața acelui juriu și să dansez pe manele pe tocuri, pentru că, până la urmă, eu asta făceam în România și ăsta era mesajul meu”, a mai continuat Rengle la podcast.

Primul dansator care a câștigat Românii au talent

În 2018, Rengle a fost primul dansator din istoria emisiunii „Românii au talent” care a câștigat marele premiu, dar și unul de originalitate, pe care a decis să-l doneze. Mai mult decât atât, este solist, regizor și compozitor. În calitate de coregraf, a colaborat cu nume mari din industria muzicală, cum ar fi Alex Velea, Antonia, Loredana Groza, DJ Andi, Fly Project, Anda Adam, Corina, Alexandra Stan, Inna și regretata artistă Anca Pop. Pe canalul de YouTube, clipurile sale au ajuns la peste 80 de milioane de vizualizări.

Emil Rengle a fost un copil plin de energie și a început să danseze de la șapte ani. Prin dans și-a dat seama că se poate exprima: „îmi plăcea să mă îmbrac colorat, să ies în evidență. În Oradea de unde sunt eu, nu era neapărat un lucru obișnuit. Nu s-a oprit din dans, am știut că e medicina mea, a mai continuat el la Podcastul lui Damian Drăghici.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.