Fostul ministru al Transporturilor are de ispășit o condamnare de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Astfel, Elena Udrea nu poate să fie lângă cei dragi, în momentele frumoase. Cu sufletul, însă, este, iar dovadă e mesajul pe care l-a scris pe rețelele de socializare în ziua în care Adrian Alexandrov a împlinit 37 de ani.

iubitul-elenei-udrea-si-fetita-lorSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 34

Din spatele gratiilor, extrem de emoționată, Elena Udrea i-a așternut partenerului ei, cel care îi crește fetița, un mesaj de suflet.

Fostul ministru al Transporturilor i-a mulțumit lui Adrian Alexandrov pentru verticalitatea, loialitatea și eforturile sale, conștientă fiind că nu e deloc puțin lucru în lumea în care trăim.

„Astăzi de ziua ta, toate gândurile mele se îndreaptă către tine. Într-o lume lipsită de repere morale, tu dovedești o tărie de caracter pe care puțini o mai au, și in ciuda tuturor problemelor prin care am trecut în toți acești ani, nu te-ai speriat și ai ales să rămâi alături de mine, încrezător, vertical, ca un barbat care știe ce are de facut!

Nu m-ai lasat niciodată să mă simt singură și ai fost mereu lângă mine să mă ajuți, să merg mai departe, reușind în același timp să fii și iubit, partener, prieten, dar și mamă și tata pentru fetița noastră în lipsa mea.

Stiu ca nu este deloc usor sa cresti de unul singur o fetita atât de mică, și pentru asta îți mulțumesc! Esti un tătic dedicat, responsabil, iar faptul ca te avem în viața noastră este un dar neprețuit! La Multi Ani”, este mesajul postat de Elena Udrea pe rețelele de socializare, un mesaj apreciat de aproape 9.000 de persoane și însoțit de o fotografie cu sărbătoritul și Eva.

Ce a făcut iubitul Elenei Udrea în ziua în care a împlinit 37 de ani

De doi ani Adrian Alexandrov şi Elena Udrea nu-şi mai petrec aniversările împreună. Zilele de naştere au devenit unele comune de când fosta doamnă din politică nu se mai află în libertate.

Conform Click!, de ziua lui, Alexandrov a mers la biserică împreună cu fiica sa. Acesta a fost surprins de fotoreporteri în timp ce ieşea de la Sfânta liturghie de duminică de la Mănăstirea Caşin, alături de fetiţa lor, Eva Maria. După ce a împărtăşit-o, s-au îndreptat spre casa din Snagov.

De doi ani, Elena Udrea se află în închisoarea Târgşor, însă a avut un sprijin de neclintit în persoana logodnicului ei, care a fost şi mamă şi tată în perioada aceasta pentru fetiţa lor, micuţa Eva, în vârstă de 5 ani.

„Sunt şi mamă şi tată şi bunic şi bonă”, spunea Alexandrov într-un interviu. Iar dovada e felul în care a fost surprins de ziua lui, nu la vreo petrecere cu muzică şi vin, la vreun restaurant de fiţe cu prietenii, ci în acelaşi stil cum face cam de vreo doi ani încoace.

După ce au stat o oră la slujbă, iar fetiţa a fost împărtăşită, cei doi au ieșit de mână din lăcaşul sfânt, unde a şi fost botezată.

Elena Udrea, imagine adorabilă cu fiica ei și cu tatăl acesteia. Cât de frumoasă s-a făcut micuța!

Ce cadou a primit fiica Elenei Udrea de la Moș Nicolae. Cochetă de mică!

Elena Udrea a petrecut 3 ore cu fetiţa ei, anul trecut

Anul trecut, în septembrie, de ziua fiicei sale, Udrea a reuşit să primească permisiunea de a petrece trei ore alături de Eva. Şi tot la biserică s-au întâlnit! A ales să meargă la Mănăstirea Ghighiu, aflată în apropiere de Ploieşti, iar revederea a fost extrem de emoţionantă.

În prezent, Elena Udrea, care a împlinit 50 de ani în decembrie 2023, speră să fie eliberată, după ce avocatul ei a depus o cerere de revizuire a condamnării ei.

Elena Udrea, eliberată din penitenciar pentru trei ore, de ziua fiicei ei. Unde s-au văzut și cum a fost revederea: „Multe lacrimi”

Elena Udrea și-a sărbătorit fetița la Disneyland Paris! Micuța, care a împlinit trei ani, arată ca o prințesă!

Carmen Harra, previziuni pentru Elena Udrea

Celebra clarvăzătoare susține că, în ciuda încercărilor Elenei Udrea de a-și arăta nevinovăția, aceasta nu va scăpa de închisoare prea curând.

„Pe Elena Udrea nu o avantajează perioada. Este în anul personal 7 și intră în anul personal 8, la sfârșitul lui 2024. Poate atunci să se întâmple ceva, dar nu văd că o va scoate cineva de acolo. Și dacă o va scoate, va intra înapoi.

Lecțiile ei karmice nu s-au încheiat, deocamdată, mai are de plătit încă cel puțin doi ani, după calculele mele numerologice”, a declarat Carmen Harra pentru playtech.ro.

Vezi și Elena Udrea, mesaj din închisoare de ziua fiicei. A publicat o poză superbă cu Eva Maria, la 5 ani. „Oricât de departe aș fi, să știi mereu că te iubesc cel mai mult” dar și VIDEO „Ieri, pe o terasă din Mamaia, Eva Maria, fetița Elenei Udrea, m-a ucis cu tristețea ei”. Cum a fost filmată micuța

Citește și:

Shakira, viață de telenovelă: iubitul avocat a dat-o în judecată, iubitul fotbalist a înșelat-o. După despărțirea de Pique a fost curtată numai de bărbați celebri. E într-o relație secretă?

Ploaie de vedete la restaurantul lui Virgil Ianțu, în care s-au investit 500.000 de euro. Cât costă o pizza, o porție de paste sau un tiramisu