Recuperarea este rapidă, aşa că deja a revenit la filmările pentru emisiunea ”Mămici de pitici cu lipici”, de la Antena 1, unde participă cu fiul ei.
Conform Click!, vedeta și-a făcut mărirea de sâni la medicul Călin Doboş. „A fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o pentru mine, după o naştere, când sânii nu mai au acelaşi tonus ca înainte.
Mă simt foarte bine, sunt foarte mulţumită şi mi-am recăpătat încrederea în mine. Mi-a dat mult curaj inclusiv cu felul în care am aflat despre această intervenţie şi m-am simţit foarte bine, nu am avut nici un fel de durere sau recuperare.
Am să le arăt tuturor care e starea mea după această intervenţie în următoarea perioadă, mai ales că încep un nou show de televiziune, Mămici de pitici cu lipici la Antena 1”, a declarat ea.
La rândul său, medicul a explicat în ce a constat intervenția. „Operaţia de augumentare mamară cu grăsime proprie se desfăşoară în două etape: recoltarea grăsimii şi filtrarea ei şi apoi injectarea grăsimii în sâni.
Perioada de recuperare e relativ scurtă, uşor de dus, neimplicând traume asupra muşchiului pectoral, vindecare rapidă, în câteva zile poate conduce maşina, a doua zi poate ieşi şi la plimbare.
O perioadă trebuie să evite activităţile sportive şi expunerea la căldură, gen saună, soare sau solar. Faţă de operaţia de mărire a sânilor cu implant siliconic, sportul se poate relua mai repede, undeva la 4 săptămâni faţă de 6-7, şi activităţile curente care implică mâinile se pot relua mai repede, nefiind necesară protejarea sânilor, cum este cazul când se aplică un implant”.
Pentru moment, Elena Ionescu, în vârstă de 32 de ani, este pansată şi trebuie să poarte corset.
Citește și:
Reacția Ginei Pistol după ce s-a scris că ar fi însărcinată. Primele imagini cu vedeta