O nouă eliminare la Survivor All Stars, tot din echipa Faimoșilor, care au pierdut proba pentru imunitate și au fost nevoiți să trimită, pentru a doua săptămână consecutiv, un om la duel. Roxana Nemeș, votată majoritar de coechipieri, și Elena Ionescu, propunerea lui Jorge, care a avut colanul de imunitate, au fost Faimoasele care au ajuns la duelul eliminatoriu.

După o probă de atenție și îndemânare, Elena Ionescu este cea care părăsește Survivor All Stars, spre bucuria Roxanei, care a câștigat, iată, al doilea duel eliminatoriu, primul fiind cel cu Andreea Tonciu, pe care a învins-o în ediția difuzată pe 18 ianuarie.

Nu am niciun regret, nu există. Ăsta-i Survivor și mă bucur din suflet că am făcut parte din experiența asta. O lecție de viață. Important e să plecați de aici oameni frumoși și un Faimos, cel mai bun, să vină acasă cu trofeul. Mă bucur mult că v-am cunoscut. Mă bucur că am avut, într-un final, o echipă frumoasă!”, a declarat, la cald, Elena Ionescu. Solista a recunoscut că, în ultimii ani, s-a ocupat mai mult de fiul ei decât de ea, neglijând sportul și condiția fizică. A fost o alegere de suflet, pe care evident că nu o regretă.

Câți bani ar fi luat Elena Ionescu pentru participarea la Survivor All Stars

Reality-show-ul filmat în Republica Dominicană este difuzat din 16 ianuarie, la PRO TV, în fiecare marți, miercur și joi, de la ora 21.30. Premiul cel mare este de 100.000 de euro, dar pe lângă acesta, concurenții sunt remunerați, fiecare, cu câte un onorariu săptămânal. Suma variază în funcție de notorietatea fiecăruia sau de modul în care au negociat.

Potrivit Cancan.ro, Elena Ionescu ar fi bătut palma cu PRO TV pentru suma de 5000 de euro, pentru fiecare săptămână petrecută în jungla dominicană. Astfel, pentru cele două săptămâni va primi fix 10.000 de euro, o sumă deloc mică. Elena Ionescu revine în țară împreună cu Andreea Tonciu, cele două fiind fotografiate împreună în aeroportul din Frankfurt, în timpul escalei.

Elena Ionescu este prima câștigătoare Survivor România. În anul 2020 a ieșit învingătoare și a primit marele premiu de 250.000 de lei, din care și-a cumpărat un apartament în București, pentru ea și băiețelul ei.

Elena-Ionescu-eliminare-Survivor-All-Stars-2SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cine sunt concurenții Survivor All Stars 2024

Reality-show-ul filmat în Republica Dominicană este difuzat din 16 ianuarie, la PRO TV, în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 21.30. Premiul cel mare este de 100.000 de euro.

În 2024, concurenții din sezoanele anterioare s-au întors pe traseu, cu un singur scop – să câștige fiecare probă și să meargă până la capăt. Un nou sezon, reguli diferite. Vedem fețe cunoscute, auzim nume celebre, iar asta pentru că PRO TV a mizat pe unii dintre cei mai vizibili, controversați și puternici jucători.

Din echipa Faimoșilor, în acest an, fac parte: Zannidache (sezonul 2), TJ Miles (sezonul 3), Cătălin Moroșanu (sezonul 2), Jorge (sezonul 4), Jador (sezonul 2), Andreea Tonciu, eliminată deja, (sezonul 3), Roxana Nemeș (sezonul 2), Elena Ionescu (sezonul 1), eliminată, Ana Porgras (sezonul 2) și Ștefania Stănilă (sezonul 4). După prima săptămână, echipei Faimoșilor s-au alăturat Cătălin Zmărăndescu (sezonul 3) și Elena Marin (sezonul 2).

În tabăra albastră, a Războinicilor sunt: Alex Delea (sezonul 3), Iancu Sterp (sezonul 1), Relu Pănescu (sezonul 3), Robert Moscalu (sezonul 4), Andrei Ciobanu (sezonul 1), Lola Crudu (sezonul 1), Ștefania Ștefan (sezonul 3), Alexandra Duli (sezonul 3), Maria Lungu (sezonul 4) și Maria Chițu (sezonul 1). După prima săptămână, echipei Războinicilor s-au alăturat Sorin Pușcașu (sezonul 2) și Alexandra Ciomag (sezonul 4).

Citește și: De ce a divorțat Elena Ionescu de la Survivor de tatăl băiețelului ei. A fost căsătorită doar un an și nu-i mai trebuie. Ce spune despre o nouă căsătorie

Citește și: Elena Ionescu de la Survivor All Stars, adevărul despre problemele cu tenul. De 10 ani suferă solista din această cauză